|
|||
|
DETALII STIRE:
Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine că a descoperit un nou virus asemănător cu SARS
Un nou virus din aceeaşi familie cu virusul SARS care a cauzat moartea a 800 de persoane în 2002 a fost identificat în Marea Britanie la un bărbat care s-a aflat recent în Arabia Saudită, a anunţat duminică Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters. OMS a precizat că testele efectuate asupra unui pacient, un bărbat de 49 de ani din Qatar, au confirmat prezenţa unui nou sau neobişnuit coronavirus. Coronavirusurile sunt o familie extinsă de virusuri printre care se numără răceala obişnuită şi SARS. "Dat fiind faptul că acesta este un coronavirus inedit, OMS este în prezent în proces de a obţine informaţii suplimentare pentru a stabili implicaţiile asupra sănătăţii publice", se arată într-un comunicat transmis de organizaţia din cadrul ONU. SARS (Sindromul Acut Respirator Sever) a apărut în China în 2002 şi a cauzat moartea a circa 800 de persoane la nivel mondial, după care s-a reuşit ţinerea sa sub control. Peter Openshaw, director al Centrului pentru infecţii respiratorii al Colegiului Imperial din Londra, a precizat că în această etapă există riscuri reduse ca virusul să reprezinte un motiv de îngrijorare, existând şanse să fi fost depistat numai datorită tehnicilor sofisticate de testare. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.