Jurnalist rus, despre tezaurul României: Suntem niște hoți

Fragmente traduse în limba română din articolul lui Serghei Golubtki de pe : http://i-business.ru/ (Reteaua Nationala a Oamenilor de Afaceri din Rusia)  si publicate de Timpul.md. Textul integral, pe Timpul.md.

De ce are aceasta chestiune o importanta principiala anume pentru noi, dar nu pentru Romania? Pentru ca in cazul Romaniei este vorba  pur si simplu despre pierderea unor bunuri materiale, in timp ce in  cazul Rusiei aceasta chestiune se pune intr-un cu totul alt plan, in  cel moral. Daca noi nu recunoastem aceasta chestiune, noi ii spunem nu atat strainatatii, cate ne spunem noua insine ca, da, noi suntem  niste HOTI! Noi recunoastem constient, in deplinatatea facultatilor mintale, ca suntem urmasii si continuatorii de drept ai unei hotii bolsevice, ca suntem pui destoinici din cuibul lui Trotki.

(...)

Trebuie sa spun ca in Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Bancii Centrale a Romaniei, dar, efectiv, toate economiile bancilor private romanești, ale companiilor și ale cetațenilor. Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, carți rare, arhivele manastirilor din Moldova și Țara Romaneasca, colectiile muzeistice aparținand institutiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur. Intrucat toate aceste comori au fost descrise in cel mai amanuntit mod cu putinta in procesul verbal de transmitere, nu este dificil sa calculam valoarea lor actuala (desigur, cu exceptia  valorii pur istorice a exponatelor de muzeu) :  2 miliarde 800 milioane de dolari.

(...)

Am inapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur,  medalioane, icoane, odoare bisericesti, am inapoiat pana și  ramașițele pamantești ale eminentului ganditor Dimitrie Cantemir. Am uitat insa un mizilic colea: sa restituim 93,4 tone de aur. Acest mizilic nu a facut obiectul sentimentelor bolsevicilor de solidaritate de clasa cu poporul roman. Dupa cum nu a facut nici obiectul obligatiunilor de restituire a ceea ce nu-ti apartine. Romania nu a incetat niciodata sa revendice restituirea de catre Rusia a ceea ce fusese transmis, pe cuvant de onoare, spre pastrare in anii Primului Razboi Mondial. Din toate declaratiile publicate in presa sovietica reiese clar si univoc faptul ca Uniunea Sovietica a recunoscut intotdeauna dreptul de proprietate al Romaniei asupra Tezaurului sau.

Si atunci, care-i problema?! De unde apar astazi aceste cinice si monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARTINE! Si ne- au facut pe toti ostatici ai acestei meschinarii! Pe toți cetațenii Rusiei! De ce eu, de ce anume eu, trebuie sa traiesc cu sentimentul ca sunt cetatean al unei tari care savarseste pe fata si cinic cea mai oribila crima damnata de codul moralei crestine: inselarea celor care ti-au dat incredere? La Dante Alighieri, cei care au inșelat increderea sunt supusi la cele mai ingrozitoare cazne in cea de-a noua  – ultima – treapta a Iadului:  pe lacul inghetat Cozit dracii le sfarteca capetele. Pentru orice creștin nu exista  o crima mai oribila decat inselarea celor care ti-au dat incredere. Și aici nu mai este vorba despre cantecelele si topaiturile celor de la  Pussy  Riot in biserica, aici este vorba despre un lucru cu mult mai ingrozitor. Din pacate insa, nimanui nu-i pasa de “aurul romanesc”.  De Riot Pussy – da, aceasta este o crima strigatoare la cer impotriva puterii.  Pe cand tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a incredintat toata averea sa, e asa, un fleac , „o chestiune istorica”.

 Serghei Mihailovici Golubitki este un scriitor, filolog,  jurnalist și specialist în internet-trading de la Moscova. S-a  născut la 11 iulie 1962. A absolvit magna cum laude (diploma rosie)  facultatea de litere a Universității de Stat din Moscova în 1984,  iar în 1989 și-a susținut teza de doctorat cu tema “Mitologia  socială si nomenologia filosofică în lirica românescă contemporană”,  la aceeași universitate. Vorbește limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză și română. În 2004 a publicat o carte in doua  volume cu titlul “Care este numele dumnezeului vostru? Marile  afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, începând cu  scandalul panamez si terminând cu cazul Enron. Este autor al  cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”, care, potrivit  revistei de bursa “Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piața americană. În clasamentul celor “100 de creatori din spațiul postsovietic”, stabilit de “Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, “pentru gândirea creatoare asupra realităților în transformare dinamică”.