Cercetătorii au reuşit să implanteze amintiri false în creier

V-aţi amintit vreodată un eveniment într-un mod complet greşit, având totodată convingerea că acesta a avut loc exact aşa cum vi-l amintiţi? Majoritea oamenilor au avut parte de o asemenea senzaţie ce atestă că memoria umană nu este întotdeauna de încredere.

Un nou studiu arată că amintirile false sunt foarte uşor de generat. Cercetătorii de la Riken–MIT Center for Neural Circuit Genetics au creat amintiri false în creierul şoarecilor folosind o metodă despre care spun că ar funcţiona şi în cazul oamenilor.

Cercetătorii au folosit o tehnică ce presupune activarea neuronilor cu ajutorul luminii pentru a antrena şoarecii să-şi „amintească” o experienţă dureroasă într-un context complet diferit de cel în care au experimentat cu adevărat durerea. Amintirile false au fost codificate în creier de celule cerebrale în acelaşi mod în care sunt codificate amintirile reale.

Chiar şi fără manipularea efectuată de oamenii de ştiinţă, amintirile nu sunt de încredere. Numeroase studii au arătat limitele mărturiilor din sălile de judecată, însă foarte puţine studii au analizat modul în care sunt formate amintirile false la nivel celular.

„În rândul oamenilor, fenomenul amintirilor false este foarte bine cunoscut de cercetători, iar în anumite cazuri a avut consecinţe legale serioase”, a explicat cercetătorul Susumu Tonegawa, un specialist în neuroştiinţe de la MIT.

Atunci când creierul formează o amintirie, o populaţie de celule cerebrale trece prin schimbări fizice sau chimice de durată. Amintirea are două etape: mai întâi, amintirea este creată prin activarea acestor celule cerebrale. Ulterior, ea este reamintită prin reactivarea acestor celule. Oamenii de ştiinţă au lansat ipoteza că aceste celule ale memoriei există, însă nu reuşiseră niciodată să demonstreze prezenţa lor.

Anul trecut, Tonegawa şi colegii săi au arătat că aceste celule există într-o zonă a hipocampului, centrul memoriei din creier. Cercetătorii au modificat genetic şoareci pentru a face anumiţi neuroni sensibili la lumină – o tehnică ce poartă numele de optogenetică – astfel că puteau activa aceste celule prin expunerea lor la lumină albastră.

Şoarecii au fost puşi într-o cameră în care au avut parte de şocuri la picioare, făcându-o să „îngheţe” de frică. Animalele au învăţat să asocieze şocurile cu respectiva cameră, formând o amintire a fricii. Ulterior, cercetătorii au pus şoarecii într-o cameră diferită şi au expus la lumină albastră celulele care codificau amintirea fricii. Animalele au reacţionat la fel de înspăimântate ca atunci când se aflau în prima cameră.

În cea mai recentă cercetare, grupul de cercetători condus de Tonegawa a dus experimentul un pas mai departe. Mai întâi, oamenii de ştiinţă au permis şoarecilor să exploreze prima cameră fără a avea parte de un şoc la picioare. Apoi au pus şoarecii într-o altă cameră, în care le-au produs şocuri la picioare în timp ce expuneau celulele care codificau amintirea primei camere la lumină albastră. Cercetătorii doreau să afle dacă atunci când puneau şoarecii înapoi în prima cameră aceştia vor reacţiona ca şi cum ar fi fost şocaţi în interiorul ei.

Şoarecii au reacţionat exact în acest mod, arătându-se speriaţi când au fost puşi în prima cameră, deşi nu experimentaseră niciun şoc acolo. Cercetătorii au reuşit, astfel, să implanteze o amintire falsă în mintea şoarecilor. Rezultatele studiului sunt detaliate în jurnalul Science.

„Amintirile sunt produse de experienţă”, a declarat Tonegawa. Totuşi, în acest caz, animalul nu experimentase un moment de frică în prima cameră, însă îi era frică de această cameră, explică omul de ştiinţă.

Rezultatele studiului oferă un model ce explică modul în care se pot forma amintirile false în rândul oamenilor. Înainte ca ştiinţa să conceapă testarea ADN, numeroşi infractori erau condamnaţi în baza declaraţiilor martorilor. Ulterior, când ADN-ul lor a fost testat, „trei sferturi din oamenii condamnaţi la sentinţe lungi în închisoare pe baza declaraţiilor martorilor s-au dovedit a fi nevinovaţi”, explică Tonegawa.

Cercetătorul oferă un exemplu celebru al unei femei care urmărea o emisiune TV când un om a pătruns în apartamentul său şi a violat-o. Omul pe care femeia l-a acuzat de viol era un psihiatru celebru care era invitat într-o emisiune televizată în timp ce femeia era violată. Psihiatrul era într-un studio TV la momentul comiterii violului, astfel că nu putea să fie el violatorul, însă femeia jura că el este vinovatul, deoarece îşi formase o amintire falsă prin care asocia sunetul vocii bărbatului cu violul.

„Ca în cazul şoarecilor noştri, amintirea falsă a fost mai puternică”, a explicat Tonegawa.

Cum de au ajuns oamenii să aibă abilitatea de a forma amintiri false? Tonegawa speculează că acesta este preţul pe care oamenii îl plătesc pentru creativitate. Imaginaţia ne face inventivi, dar totodată ne face predispuşi să amestecăm evenimente care au avut loc cu unele ce nu s-au întâmplat.

„Oamenii sunt foarte creativi. Ca un efect secundar, formăm amintiri false”, a concluzionat cercetătorul.