Erau în stare oamenii preistorici să vâneze animale uriaşe?

Deşi unii cercetători consideră că omul preistoric era prea slab înzestrat – fizic şi tehnologic – pentru a vâna exemplare uriaşe ale megafaunei, descoperiri recente sugerează că strămoşii noştri erau capabili să o facă: oamenii primitivi „lucrau în echipă” pentru a vâna şi a tranşa animale enorme, mai mari decât elefanţii actuali.

Cercetătorii de la Universitatea din Southampton au descoperit, în urmă cu câţiva ani, la Ebbsfleet, Marea Britanie, cu ocazia săpăturilor efectuate pentru construirea unei austrăzi în Anglia,un sit arheologic ce conţine numeroase artefacte umane cu vârsta de 420.000 de ani, alături de rămăşiţe de animale ce sugerează că oamenii preistorici erau în stare să doboare creaturi uriaşe şi să le tranşeze, cu armele şi uneltele primitive de care dispuneau.

Specialiştii au descoperit, printre altele, rămşiţele unui elefant dintr-o specie azi dispărută (Palaeoloxodon antiquus sau elefantul „cu fildeşi drepţi”, numit astfel deoarece fildeşii săi erau mult mai puţin curbaţi decât ai elefanţilor actuali, deşi nu chiar drepţi, ci foarte uşor arcuiţi în sus). Acest elefant era mai mare decât speciile actuale de elefanţi, ridicând întrebarea dacă oamenii primitivi, înarmaţi doar cu suliţe de lemn, erau capabili să vâneze asemenea animale sau doar profitau de cele găsite moarte.

Rămăşiţe ale acestei specii au mai fost găsite şi în alte câteva locuri din Europa, iar exemplarele descoperite erau, în majoritatea lor, masculi adulţi, aflaţi în plină forţă, ceea ce nu se potriveşte cu ideea că ar fi fost vorba despre exemplare slăbite ori bolnave, găsite moarte.

Oricât de neverosimilă pare ideea că un grup de oameni înarmaţi doar cu suliţe de lemn ar fi putut ucide un elefant mascul adult de  6-7 tone, puternic şi agresiv, nu este deloc imposibil, iar teoria este sprijinită de descoperirea, în 1948, în Germania, a unei carcase fosile de elefant cu un rest de suliţă de lemn înfipt în ea.

De asemenea, oamenii de acum 420.000 de ani erau în stare, lucrând în grupuri, să tranşeze animale foarte mari, după cum arată uneltele de cremene găsite în situl de la Ebbsfleet, alături de rămăşiţe ale altor animale mari precum rinoceri, bouri şi o specie de leu dispărută azi. Pe lângă ele, au mai fost descoperite resturi scheletice de animale mai mici, precum iepuri, chiţcani şi şoareci, castori şi maimuţe berbere (specia numită şi magot, care trăieşte azi în nordul Africii şi în Gibraltar, fiind singura specie de maimuţă de pe continentul european).

În ansamblu, descoperirile sugerează că, în urmă cu 420.000 de ani,  climatul era mai cald decât azi, perioada respectivă este numită de specialişti interglaciarul hoxnian.

Oamenii primitivi asociaţi cu situl de la Ebbsfleet au dispărut din nordul Europei în timpul unei perioade de răcire puternică a climei numită glaciarul anglian, acum 450.000 de ani, dar populaţiile s-au refăcut în cursul perioadei mai calde care a urmat - interglaciarul hoxnian.