|
|||
DETALII STIRE:
Fizicienii au detectat direct primele momente ale Universului
Fizicieni americani au anunțat luni că au detectat primele mișcări ale Big Bang, confirmând astfel teoria nașterii Universului acum aproape 14 miliarde de ani, relatează AFP. Prima detecție a undelor gravitaționale primordiale, menționate în teoria relativității a lui Einstein, confirmă expansiunea extrem de rapidă și violentă a Universului în prima fracțiune de secundă din existența sa, fază numită inflație cosmică. Teoria a fost enunțată inițial în 1979 de fizicianul american Alan Guth. Progres științific major, acest rezultat apare după observarea radiației cosmice de fond — lumina difuză lăsată de Big Bang—, realizată cu ajutorul telescopului BICEP2 (Polul Sud). 'Este locul de pe Pământ cel mai apropiat de spațiu, unde cerul este cel mai senin, mai uscat și mai stabil', au arătat autorii studiului. 'Este ideal pentru observarea microundelor răspândite de Big Bang', adaugă ei. Detectarea acestui semnal este 'unul din cele mai importante obiective din cosmologia de astăzi și apare în urma unei munci imense desfășurate de un mare număr de cercetători', precizează John Kovac, profesor de astronomie și fizică la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics, șeful echipei de cercetare BICEP2 (Background Imaging of Cosmic Extragalactic Polarization), care a făcut descoperirea. Fizicianul Avi Loeb de la Universitatea Harvard apreciază că progresul înregistrat 'aduce lămuriri în privința unora din problemele esențiale, cum ar fi de ce existăm și cum a început Universul'. 'Aceste rezultate nu numai că aduc dovada incontestabilă a inflației cosmice, dar ne informează și asupra momentului acestei expansiuni rapide a Universului și a puterii acelui fenomen', adaugă el. Datele strânse 'confirmă și relația profundă între mecanica cuantică și teoria relativității generale', subliniază astrofizicienii. Fizica cuantică descrie fenomenele la scară atomică pe care relativitatea generală nu le poate explica. În deplasarea lor, undele gravitaționale comprimă spațiul, lucru care produce o semnătură distinctă în fondul cosmologic. Ca și undele luminoase, ele sunt polarizate. 'Echipa noastră a căutat un tip special de polarizare..., propriu luminii vechi' în urmărirea undelor gravitaționale cosmice, spune Jamie Bock de la California Institute of Technology, coautor al cercetărilor. "Caracteristica unei 'polarizări în vârtej' este semnătura unică a undelor gravitaționale și este prima imagine directă a acestor unde pe cerul primordial", arată Chao-Lin Kuo, fizician la Stanford, alt membru al echipei de cercetători. Tom LeCompte, fizician la CERN, care nu a participat la cercetări, este de părere că descoperirea constituie 'cel mai important anunț în domeniul fizicii de mulți ani'. 'Ar putea aduce un premiu Nobel' autorilor descoperirii, a declarat el pentru AFP, comparând-o cu bosonul lui Higgs (2012), elementul esențial al teoriei modelului standard, particula elementară ce dă masă multor alte particule. Detectarea directă a undelor gravitaționale este 'remarcabilă' în măsura în care permite să se afle ce s-a întâmplat 'în primul moment după Big Bang', a adăugat el. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.