|
|||
|
DETALII STIRE:
O cometă va trece duminică pe lângă planeta Marte
O cometă va trece foarte aproape de planeta Marte, peste doar câteva zile. Este un eveniment care are loc foarte rar, o dată la aproximativ un milion de ani, anunţă NASA. Cometa se numeşte Siding Spring (sau C/2013 A1) şi are un miez cu diametrul de 1,6 km. Pe data de 19 octombrie, cometa va ajunge la o distanţă de doar 139.500 km de suprafaţa planetei Marte. Astronomii de la NASA spun că nu extistă riscul unui impact, pentru că această cometă va trece pe lângă planetă cu o viteză de peste 200.000 km/h. Totuşi, va fi o ocazie deosebită pentru cercetători să observe coada şi traiectoria cometei. Sondele spaţiale care orbitează în jurul planetei Marte au fost repoziţionate, pentru a fi la adăpost când trece cometa. In schimb, roboţeii aflaţi pe suprafaţa planetei, Curiosity şi Opportunity, vor fotografia rarul eveniment, iar primele imagini vor ajunge la NASA în următoarele zile. Cometa a fost descoperită de Robert McNaught de la Observatorul Siding Spring din Australia în ianuarie 2013. Îşi are originea în Norul Oort, de unde a pornit prima dată acum aproape 5 miliarde de ani, iar cercetătorii sunt uimiţi cum aceste corpuri cereşti rezistă intacte un timp aşa îndelungat. Cometa a trecut pe lângă Marte prima dată acum un milion de ani şi se va mai întoarce peste un alt milion de ani. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.