Ce s-a întâmplat cu Laika, primul animal care a zburat în spaţiu?

Pe 3 noiembrie 1957, autorităţile sovietice au trimis prima fiinţă vie pe orbita terestră. Pentru acest experiment a fost ales un câine maidanez. Laika fusese luată de pe străzile Moscovei cu doar o săptămână înainte de lansarea rachetei.

Alături de ea, alţi 35 de câini maidanezi au fost aleşi pentru a lua parte la diferite zboruri în spaţiu, înainte de prima misiune cu echipaj uman, la care avea să participe Yuri Gagarin.

În acel moment, URSS era în fruntea explorării spaţiale, în strânsă competiţie cu Statele Unite.

 Cum tehnologia nu era suficient de avansată atunci şi rachetele nu se puteau întorcea în siguranţă la sol, era evident cu Laika va muri în timpul zborului. Cazul ei a atras imediat atenţia presei străine şi revoltă din partea cititorilor.

Ambasada sovietică de la Londra, care se pregătea să sărbătorească evenimentul, a fost nevoită să vină cu precizări: „Ruşii iubesc câinii. Facem asta nu din cruzime, ci pentru binele omenirii”, a declarat atunci un oficial rus.

Acum, rapoartele oficiale demonstrează că din păcate moartea căţeluşei a fost departe de demnitatea pe care au încercat sovieticii s-o promoveze. Conform primelor documente, Laika ar fi murit după o săptămână petrecută pe orbită, iar moartea ei nu a fost dureroasă, survenind din cauza lipsei de oxigen.

 În anul 2002, un oficial de la Institutul pentru Probleme Biologice din Moscova a dat presei raportul corect, care spune adevărul despre soarta căţeluşei. Laika a murit după doar câteva ore de la lansarea rachetei, din cauza căldurii şi a fricii.

Racheta Sputnik 2 a mai zburat timp de 5 luni pe orbita tereastră, apoi a reintrat în atmosferă şi a fost distrusă, aşa cum fusese planificat.

Experimentul a fost considerat un mare succes pentru programul spaţial sovietic. Scopul lui era să arate că o fiinţă vie va supravieţui lansării pe orbită şi imponderabilităţii, pentru a face astfel posibilă pe viitor o misiune cu echipaj uman.

Laika fusese un câine cuminte şi prietenos, îşi amintesc membrii proiectului, care au lucrat cu ea. Unul dintre ei a dus-o chiar acasă şi a lăsat-o să se joace cu copiii lui, ca să aibă o viaţă cât mai frumoasă înainte de fatala misiune.