Premiul Nobel pentru Pace, acordat în acest an Uniunii Europene (UE), răsplăteşte un proiect sinonim cu pacea şi democraţia de peste o jumătate e secol, într-un moment deosebit de dificil al istoriei sale, în care este fragilizat de criza euro, relatează AFP.
'Este o distincţie care ar fi trebuit acordată de mult timp', consideră Jean-Dominique Giuliani, preşedintele Fundaţiei 'Robert Schuman', de la numele politicanului francez autor al actului de naştere al proiectului, prin declaraţia din 1950.
Proiectul european 'a adus linişte unui continent obişnuit cu războaiele, ale căror orori au culminat în secolul al XX-lea cu două din cele mai aspre ideologii totalitare şi două din cele mai groaznice conflicte mondiale', aminteşte el.
'Întrerupând acest lucru în mod durabil, UE a inventat ceva ce n-a mai existat în istoria omenirii, anume unificarea paşnică a unui continent', bazată pe reconcilierea franco-germană, adaugă Giuliani.
La peste 62 de ani de la declaraţia Schuman şi 55 de ani de la Tratatul de la Roma din 1957, care i-a oferit baza juridică, comunitatea europeană, la început de şase ţări (Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia şi Luxemburg), acum de 27 de state, se poate mândri că a patronat cea mai lungă perioadă fără război din istoria ţărilor care o alcătuiesc.
Cu lărgirea spre est din 2004, apoi din 2007, ea a adunat sub acelaşi acoperiş cele două jumătăţi ale sale, separate timp de o jumătate de secol de Cortina de Fier, iar spaţiul Schengen, fără paşapoarte, vizează să trimită posturile de control de la graniţe la raionul de vechituri.
UE mai este campioană în ceea ce priveşte ajutorul umanitar şi susţinerea pentru dezvoltare, având un rol de frunte şi în lupta împotriva încălzirii climatice. Ea încearcă de asemenea să joace un rol de conciliere pe plan diplomatic, ca de exemplu în cadrul negocierilor privitoare la domeniul nuclear iranian.
Însă aceste realizări nu mai sunt suficiente pentru a-i mobiliza pe cetăţeni. Pacea este considerată ca ceva ce vine de la sine. Bucuriei unirii Est-Vest i-a urmat 'oboseala' extinderii în Europa, spre marea nemulţumire a Turciei, candidată de 25 de ani, care începe acum să se uite în altă parte.
În plan economic, Uniunea nu mai este sinonimă cu prosperitatea. Creşterea este slabă, şomajul, ridicat şi există un sentiment tot mai puternic al declinului faţă de emergenţa Chinei, a Indiei sau a Braziliei, ţări de care Statele Unite sunt mai interesate decât de 'bătrâna Europă'.
Respingerea în 2005 a Constituţiei Europene de către Franţa şi Olanda, două din ţările fondatoare, a marcat o stopare a vechiului vis federalist. Euroscepticismul câştigă teren peste tot, iar UE pare împietrită în criză.
Noile instituţii create prin Tratatul de la Lisabona nu au făcut nimic pentru relansarea proiectului. Mai ales politica externă şi de apărare comună rămâne o himeră, deoarece statele continuă să considere acest domeniu rezervat lor.
În acest context, interminabila criză a euro, declanşată la începutul anului 2010, a adus un plus de confuzie. O renunţare la acest proiect ar destabiliza întreaga Europă.
Unii, ca şeful liberalilor europeni, Guy Verhofstadt, sau ecologistul Daniel Cohn-Bendit, consideră că salvarea poate veni doar printr-un mare salt federalist pentru transformarea Uniunii economice într-o Uniune politică, realizat în jurul unui nucleu dur de ţări.
Euroscepticii cred însă că euro a eşuat şi că UE ar trebui să se rezume la o vastă zonă de liber schimb. Unele voci din Marea Britanie cer chiar un referendum pentru ieşirea ţării din UE.
CHAT - Baricada TV
