|
|||
|
DETALII STIRE:
Republicanii critică discursul lui Barack Obama despre Al-Qaida şi Guantanamo
Republicani din Congresul american au reacţionat puternic, joi, la anunţurile preşedintelui Barack Obama cu privire la strategia americană de luptă împotriva terorismului şi faţă de decizia sa de a relansa o încercare de închidere a centrului militar de detenţie de la Guantanamo Bay. "Ne aflăm în continuare într-un lung şi dificil conflict împotriva Al-Qaida", a declarat senatorul republican John McCain într-o conferinţă de presă, apreciind că afirmaţiile lui Barack Obama relevă "un grad de nerealism incredibil". "Al-Qaida se dezvoltă peste tot în Orientul Mijlociu, din Mali şi până în Yemen", a subliniat el, criticând o parte a discursului în care Obama a anunţat că nivelul riscului terorist a scăzut în Statele Unite. Evocând atacul comis împotriva misiunii diplomatice americane din Benghazi (Libia) de militanţi islamişti şi atentatul din Boston, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Camerei Reprezentanţilor Ed Royce a apreciat că "preşedintele continuă să subestimeze grava ameninţare pe care Al-Qaida şi teroriştii afiliaţi o reprezintă". |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.