|
|||
|
DETALII STIRE:
Occidentalii ar fi pregătiţi să izoleze Rusia în dosarul sirian, la G8
Liderii reuniţi în cadrul summitului G8 în Irlanda de Nord ar fi pregătiţi să semneze o declaraţie privind situaţia din Siria la finalul reuniunii, marţi, fără Rusia, din cauza divergenţelor profunde între occidentali şi Moscova, au anunţat luni oficiali britanici. Declaraţia ar avea cinci puncte, şi anume acces la ajutor umanitar în Siria, lupta împotriva extremismului, respingerea utilizării armelor chimice, căutarea unei tranziţii democratice după modelul libian şi constituirea unei puteri executive după această tranziţie, a subliniat unul dintre aceşti oficiali. Ea "va permite clarificarea până la ce punct este pregătită Rusia să se implice în cadrul unei organizaţii internaţionale (ca G8)" în privinţa Siriei, a spus unul dintre ei. Proiectul textului ar putea să fie semnat de şase dintre cei şapte şefi de stat şi de Guvern din cadrul G8, şi anume ai Statelor Unite, Marii Britanii, Franţei, Japoniei, Italiei şi Canadei. Dezbaterile în prima zi a summitului G8, la Lough Erne, au confirmat existenţa unor divergenţe profunde între aceste ţări şi Rusia lui Vladimir Putin, principalul aliat al regimului Bashar al-Assad. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.