Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Sambata, 08 Noiembrie, 2025
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Gazprom acuză Ucraina că nu a plătit factura la gaze, de 882 de milioane de dolari, sugerând un eventual nou conflict

Categorie stire International | Autor stire Alecu | Data publicare Marti, 29 Octombrie, 2013 | Nr. accesari stire 1043 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Gazprom acuză Ucraina că nu a plătit factura la gaze, de 882 de milioane de dolari, sugerând un eventual nou conflict

Gigantul rus în domeniul gazelor naturale Gazprom a acuzat marţi Ucraina că nu i-a plătit suma de 882 de milioane de dolari, lăsând să planeze astfel ameninţarea unui conflict cu privire la livrarea de gaze, în contextul în care Kievul se pregăteşte să se apropie de UE.

"Suntem extrem de îngrijoraţi de situaţia actuală a plăţilor gazelor ruseşti de către Ucraina", a declarat Aleksei Miller, preşedintele grupului public rusesc, citat de agenţii ruse.

El a declarat că a fost de acord de acord cu o amânare a plăţii unei facturi în valoare de 882 de milioane de dolari în contul gazelor livrate în august, dar că această amânare a expirat la 1 octombrie. "Situaţia este foarte gravă, deoarece contractul prevede ca în caz de încălcare a condiţiilor de plată să trecem la un sistem de plată în avans", a avertizat el.

Relaţiile tensionate dintre Rusia şi Ucraina au condus în mai multe rânduri, în ultimii ani, la o întrerupere a livrărilor de gaze naturale către această ţară, care este foarte dependentă de ele, în pofida numeroaselor iniţiative vizând identificarea de noi surse de aprovizionare.

Aceste conflicte au perturbat în trecut exporturile de gaze ruseşti către UE, Ucraina fiind principala ţară de tranzit.

Gazprom acoperă peste un sfert din consumul de gaze naturale din Europa, iar exporturile sunt în creştere puternică la începutul anului, mai ales în perioade reci.

Miller a subliniat că, la rândul său, grupul rus a plătit Kievului în avans cheltuielile de tranzit pentru anul viitor şi a fost de acord cu o reducere a preţului gazelor destinate stocării în depozite subterane ucrainene, cu scopul de a dispune de rezerve pentru irana şi pentru furnizare către alte state europene.

În ianuarie, Gazprom a cerut Naftogaz, operatorul ucrainean în domeniu, şapte miliarde de dolari pentru gaze neconsumate dar prevăzute în contract.

Kievul solicită o reducere a preţului impus de Moscova, care doreşte în schimb ca Ucraina să se integreze în Uniunea Vamală şi să permită Gazprom accesul la o parte a reţelei sale de transportare a gazelor.

Aceste noi ameninţări au loc odată cu apropierea summitului european de la Vilnius, la sfârşitul lui noiembrie, când Ucraina ar putea să semneze un Acord de Asociere cu UE.

Bruxelles-ul îi impune drept condiţie eliberarea din închisoare a fostului premier Iulia Timoşenko, în prezent în opoziţie.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului a negat, însă, orice legătură între cele două probleme.

"Subiectul datoriilor la gaze nu este politic şi nu are în niciun caz legătură cu Acordul de Asociere cu UE", a declarat Dmitri Peskov pentru agenţia oficială Itar-Tass.

Moscova a avertizat recent Kievul asupra posibilităţii unor represalii comerciale în cazul unei asocieri cu UE, care ar crea o zonă de liber-schimb. Consilierul economic al Kremlinului Serghei Glaziev a avertizat în privinţa unei "acţiuni sinucigaşe".

Economia ucraineană, aflată în recesiune de un an, rămâne foarte orientată spre Rusia, unde efectuează un sfert din exporturi.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - SAMBATA
  06:00 Baricada Music
  07:00 Baricadaţi în voie bună
  08:30 Desene animate
  10:00 Documentar
  11:00 Sufulcă-ţi zilele
  11:30 Fără pleoape la urechi
  12:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  13:30 Magic Summer
  15:30 La graniţele cunoaşterii
  16:30 Documentar
  17:30 Baricada Music
  18:00 Aradul de 5 stele
  19:00 Magie pe Baricadă cu Cătălin Pintea
  19:30 Film Artistic
ACUMA LA TV 21:30 Vinovaţii fără vină
  22:30 Film documentar
  23:30 Baricadaţi în voie bună
  02:30 Vinovaţii fără vină
  03:30 Film documentar
  04:30 Baricada Music
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta