|
|||
|
DETALII STIRE:
Elie Wiesel decorat pentru "contribuţia sa unică la memoria Holocaustului"
Elie Wiesel, născut în România, a primit, la New York Medalia Prezidenţială din partea preşedintelui israelian Shimon Peres, pentru "contribuţia sa unică la memoria Holocaustului" şi pentru faptele sale care şi-au pus amprenta asupra omenirii. "Sunt complet copleşit. Israelul este în centrul vieţii mele şi chiar dacă nu trăiesc în Israel, Israelul trăieşte în interiorul meu", a spus Wiesel. "Este o mare onoare şi un privilegiu pentru mine să vă acord Medalia Prezidenţială. Holocaustul ne-a învăţat că uciderea nu se face doar cu arme, ci şi prin apatie, iar dumneavoastră, Elie, salvaţi lumea de apatie. Dumneavoastră fluturaţi steagul umanităţii, prevenind vărsarea de sânge şi sfidând rasismul şi antisemitismul, precum şi preîntâmpinând războiul", a declarat Shimon Peres. Elie Wiesel, care s-a născut în România, a fost trimis la Auschwitz împreună cu familia sa, în 1944, iar acolo a supravieţuit atrocităţilor Holocaustului. După ce a emigrat în Statele Unite, el s-a implicat în menţinerea vie a moştenirii Holocaustului şi a devenit o figură recunoscută în acest domeniu. Wiesel a încurajat şi alţi supravieţuitori ai Holocaustului să îşi spună poveştile, el însuşi publicând peste 40 de cărţi. În 1986, el a primit premiul Nobel pentru Pace pentru munca sa în calitate de preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru Holocaust. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.