|
|||
|
DETALII STIRE:
Florin Galiş, Preşedinte OM PNL Arad : Proiecte liberale
1. Foarte mulţi arădeni ne-au abordat solicitându-ne să intervenim, politic şi administrativ, pentru că dumnealor nu mai au resurse financiare să plătească curentul, gazul şi apa care toate s-au scumpit. Tuturor arădenilor le transmitem că, după alegerile din iunie 2012 odată cu accederea la conducerea administrativă a USL Arad, vom susține trecerea la reorganizarea Companiei de Apă Arad, prin aceea că Uzina de Apă (veche) I va intra în componenţa municipalităţii. De asemenea pe mandatul 2012 – 2016 vom susține crearea în Arad o unei noi unități CET în locul CET-ului pe hidrocarburi (Uzina electrică) care, alături de Uzina de Apă, va alcătui ceea ce noi numim “Uzina Oraşului”. Aceste două noi unităţi de producţie a apei şi a curentului electric vor contribui decisiv la reducerea cu cel puțin 25% a costurilor la apă şi la electricitate, fapt ce vine în întâmpinarea cerinţelor corecte şi îndreptăţite ale arădenilor.
2. Dacă d-nul Eugeniu Pistru de la Transporturi, ne “ameninţă” cu mega lucrări de 312 milioane euro la calea ferată ce trece prin Arad, cu „lucrarea de artă” numită pasarelă pietonală, noi nu putem să nu observăm că aceste lucrări încep peste 2 luni, adică exact în campania electorală. Dincolo de faptul că nu identificăm utilitatea unui asemenea obiectiv între gară și zona 6 Vânători, ne propunem ca după câştigarea alegerilor să venim în fața arădenilor cu un proiect cu adevărat european: o nouă gară CFR modernă și funcțională la intersecţia liniei ferate Timişoara – Deva cu linia ferată Arad – Bucureşti, între Arad și comuna Vladimirescu. În vechea gară CFR Arad, clădire emblematic a orașului, vor putea fi amenajate multe obiective de interes local de la Muzeul Municipiului Arad la spații multifuncționale pentru diferite manifestări, iar în faţa “fostei gări” vom susține amenajarea “Muzeului în aer liber a Vagoanelor de Călători” fabricate în Arad. Preşedinte OM PNL Arad Florin Galiş |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.