|
|||
|
DETALII STIRE:
Dorel Căprar : PDL-MCL vrea exploatări pe baza gazelor de şist în judeţul Arad
Guvernarea PDL, în complicitate cu autorităţile locale ale PDL, pregătesc trei exploatări pe baza gazelor de şist în judeţul Arad, la Adea, Curtici şi Păuliş. Cele trei perimetre au fost stabilite oficial, prin decizia Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) şi publicată în Monitorul Oficial. Din informaţiile noastre, la nivelul celor trei localităţi au avut loc tatonări pentru a vedea care sunt zonele în care se pot porni astfel de exploatări. „Constatăm că autorităţile locale au trecut sub tăcere iniţiativa de a demara exploatări pe baza gazelor de şist în judeţul Arad. Le cerem autorităţilor – Prefectură, Consiliul Judeţean – să îşi precizeze poziţia faţă de această problemă. Ştim cu toţii că acest tip de exploatări ridică numeroase probleme, prin riscurile mari de a contamina pânza de apă freatică din localităţi cu substanţe cancerigene. Mii de oameni au ieşit în stradă la Bârlad de exemplu, pentru a protesta împotriva acestui tip de exploatare. Specialiştii noştri au atras atenţia asupra faptului că în câmpia de vest, stratele de şist se află la adâncimi ce depăşesc 2000-2500 m. Peste aceste strate se situează sedimentarul panonic care cuprinde şi stratele acvifere (conul aluvionar al Mureşului şi Crişului Alb). Este imposibilă forarea şi fragmentarea stratelor de şist fără afectarea pânzei freatice şi ale rezervelor de apă freatică ale judeţului Arad” a declarat Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad. Dorel Căprar spune că USL se opune categoric oricărui tip de exploatare care pune în pericol sănătatea populaţiei. „PDL ne-a obişnuit să vândă sănătatea oamenilor, prin demersuri cu impact major asupra mediului înconjurător, gen Roşia Montană. La Arad, reprezentanţii PDL sunt adevăraţi duşmani ai mediului. Culmea tupeului este că acum s-au vopsit în verde, culoarea ecologiştilor! Pentru conformitate, de acum încolo mă voi referi la acest partid cu apelativul PDL-MCL, pentru că arădenii trebuie să ştie cine sunt cu adevărat! Le cer public să nu otrăvească apa arădenilor! Este prea mult chiar şi pentru ei! Orice discuţie despre astfel de exploatări trebuie să pornească de la dezbateri publice. Sunt convins că nimeni din Arad nu îşi doreşte ca PDL-MCL să ne ofere cancer la robinet” a spus Dorel Căprar.
Informaţie suplimentară Gazele de şist Gazul de şist reprezintă gaze prinse între plăcile de şist ori în straturile de cărbune aflate la o adâncime mai mare decât zăcămintele de gaz convenţional. Deoarece arderea acestui combustibil este mai ecologică decât a cărbunelui sau petrolului, oferind şi avantaje în privinţa limitei de emisii de CO2, gazele naturale pot înlocui petrolul. Totuşi, impactul său asupra mediului nu este deloc unul neglijabil. Un singur foraj poate necesita 10 milioane de litri de apă, Iar substanţele chimice în procesul de fisurare a rocilor riscă să ajungă în multe cazuri chiar în pânzele freatice şi să le polueze. Tehnica utilizată Pentru exploatare se introduce o sondă până la stratul de roci şi se generează o explozie. Gazul astfel eliberat urmează să fie pompat la suprafaţă cu ajutorul apei. Fracţionarea hidraulică e o metodă de extragere a gazelor de şist, care presupune pomparea de apă, nisip şi aditivi la mare adâncime, pentru a sparge stratul de rocă şi a elibera gazul. Aditivii folosiţi conţin 596 de substanţe chimice, dintre care câteva sunt cancerigene. Fluidul folosit în fracturare revine la suprafaţă în proporţie de 15%-80%, restul rămâne în subteran. Când revine la suprafaţă, acesta conţine aditivi şi produşi de transformare, substanţe dizolvate din formaţiunea de şist, în timpul fracturării, cum ar fi metale grele, hidrocarburi şi elemente natural radioactive. Apa reziduală, ce rezultă din procesul de fracturare, este stocată în “gropi de evaporare”, iar vaporii emanaţi conţin benzen, o substanţă puternic cancerigenă. Procedeul de fracturare consumă cantităţi uriaşe de apă. Estimările indică faptul că numai pentru un singur puţ de exploatare se folosesc între 9.000 şi 29.000 de metri cubi de apă. Informaţii despre perimetrul Adea În cazul celui de al patrulea perimetru denumit E X-1 Voivozi şi E X-5 Adea (situat în vestul ţării) există acorduri petroliere de explorare, dezvoltare şi exploatare a petrolului (ţiţei şi gaze naturale situate în orice tip de colector), semnate cu Mol Hungarian Oil and Gaz Public Limited Company împreună cu S.C. Expert Petroleum SRL, o firmă înregistrată la Mediaş şi deţinută integral de un off-shore înregistrat la Amman (capitala Iordaniei).
|
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.