DETALII STIRE:
Ionel Ciupe, consilier municipal USL: „PDL implică Biserica în campania electorală”
USL Arad, prin consilierul municipal Ionel Ciupe, condamnă fariseismul de care dau dovadă, din nou, liderii PDL Arad. Aceştia au comandat în presa scrisă locală o pagină publicitară în care au inserat o fotografie ce-l înfăţişează pe Înaltpreasfinţitul Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului. Lângă ÎPS Timotei Seviciu apar liderii PDL Arad: Nicolae Ioţcu, Gheorghe Falcă şi Gheorghe Seculici. Fotografia este de dată recentă, de la Paşte, atunci când şi la Arad a ajuns Lumina Sfântă de la Ierusalim.
„Am condamnat şi atunci fariseismul celor de la PDL, o fac şi acum. De această dată s-au folosit de Biserică şi de înaltele feţe bisericeşti în scopuri electorale, cu siguranţă fără voia acestora. Am avut dreptate: cei din PDL folosesc Biserica şi imaginea preoţilor în scop electoral fără nicio ruşine! Cei trei lideri PDL nu apar într-o poză în care sunt în mulţime, la o slujbă religioasă, ci sunt prezentaţi la un eveniment special erijându-se în mijlocitorii acestuia. USL consideră că cei de la PDL nu au avut acceptul ÎPS Timotei Seviciu pentru a publica respectiva fotografie şi drept urmare solicităm celor de la PDL să nu o mai publice. De asemenea, USL Arad ar considera drept binevenită o poziţie oficială din partea Arhiepiscopiei Aradului în care să fie precizat punctul de vedere al acesteia cu privire la situaţia delicată în care a fost pusă această instituţie de către cei care se zugrăvesc drept cei mai credincioşi arădeni deşi faptele penale de care sunt acuzaţi încalcă cel puţin una din poruncile Decalogului. USL consideră că Biserica trebuie să rămână echidistantă faţă de această luptă politică în care suntem angrenaţi. În acelaşi timp, credinţa USL este aceea că şi competitorii electorali trebuie să aibă bunul simţ de a nu implica Biserica în campania electorală. În acest sens facem un apel către toţi adversarii noştri politici: să-l lăsăm pe Dumnezeu să ne judece credinţa în El”, a declarat consilierul municipal USL Ionel Ciupe.
|
Aurel a postat: Miercuri, 16 Mai, 2012, 22:39 urmatorul comentariu:
sa se pozeze si cu Papa de la Roma, tot nu le mai dam votul pedelistilor
|
|
Cornel a postat: Miercuri, 16 Mai, 2012, 19:18 urmatorul comentariu:
pedelistii si-ar vinde si mama numai sa mai ajunga la putere
|
|
MonicaP a postat: Miercuri, 16 Mai, 2012, 18:10 urmatorul comentariu:
daca au avut acceptul bisericii, atunci e un lucru extrem de grav. biserica si politica nu ar trebui sa \'mixeze\'.
|
|
Viorel a postat: Miercuri, 16 Mai, 2012, 17:28 urmatorul comentariu:
Biserica e obligata sa ia atitudine, sa se dezica de astfel de actiuni.
|
|
Zidaru a postat: Miercuri, 16 Mai, 2012, 16:22 urmatorul comentariu:
nimic nou...pedelistii au implicat familii, copii, biserica...oare ce atitudine va avea biserica acum?
|
|
Titu a postat: Miercuri, 16 Mai, 2012, 14:46 urmatorul comentariu:
fara rusine pedelistii astia, niste ipocriti care acum se agata de orice ca sa mai adune voturi. dar aradenii nu mai sunt fraieri
|
Stirea nu are galerie foto.
|
|
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
| |
ORA |
PROGRAM - LUNI |
| |
04:30 |
Deşteptarea României |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Quantika |
| |
11:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
11:30 |
Baricada Music |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Vitralii |
| |
14:30 |
Baricada Music |
| |
15:00 |
Pe Baricadă |
| |
16:00 |
Fără pleoape la urechi cu Dorin Frandeş |
| |
17:00 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
17:30 |
Comunitatea mea |
| |
18:00 |
În Arenă cu Adrian Creţa |
| |
19:00 |
Aradul de 5 stele cu Daniel Mitre |
| |
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
| |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Pâine şi Circ |
| |
03:00 |
Fără pleoape la urechi |
| |
04:00 |
În Arenă |
| |
05:00 |
Aradul de 5 stele |
| |
ORA |
PROGRAM - MARTI |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Pâine şi Circ |
| |
11:00 |
În Arenă |
| |
11:30 |
Baricada Music |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Conferinţa de presă |
| |
14:00 |
La Graniţele Cunoaşterii |
| |
15:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
15:30 |
Vitralii |
| |
17:00 |
Documentar |
| |
18:00 |
Sufulcă-ţi zilele cu Iulian Leonard |
| |
18:30 |
Mapamond Românesc cu Antoniu Martin |
| |
19:30 |
Comunitatea Mea |
| |
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
| |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
00:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Pâine şi Circ |
| |
03:00 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
04:00 |
Mapamond românesc |
| |
ORA |
PROGRAM - MIERCURI |
| |
05:00 |
Documentar |
| |
06:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Pâine şi Circ |
| |
11:00 |
Pe Baricadă |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
14:00 |
Deşteptarea României |
| |
16:00 |
Conferinţa de presă |
| |
17:00 |
Retro Zone cu Alexandru Chiriţă |
| |
19:00 |
Vinovaţii fără vină cu Daniel Julean |
| |
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
| |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Pâine şi Circ |
| |
03:00 |
Retro Zone |
| |
05:00 |
Vitralii |
| |
ORA |
PROGRAM - JOI |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Pâine şi Circ |
| |
11:00 |
Conferinţa de presă |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Vinovaţii fără vină |
| |
14:00 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
15:00 |
Fără pleoape la urechi |
| |
16:00 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
17:00 |
Deşteptarea României cu Lorin Fortuna |
 |
19:00 |
Timpul - artă şi ştiinţă cu Claudiu Burlan |
| |
19:30 |
Comunitatea mea |
| |
20:00 |
Quantika cu Michael Szellner |
| |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
00:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Quantika |
| |
03:00 |
Deşteptarea României |
| |
ORA |
PROGRAM - VINERI |
| |
05:00 |
Documentar |
| |
06:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea show |
| |
10:00 |
Quantika |
| |
11:00 |
Conferinţa de presă |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
13:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
14:00 |
Deşteptarea României |
| |
16:00 |
Mapamond românesc |
| |
17:00 |
Comunitatea mea |
| |
17:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea cu Minodora Hrimiuc şi Daniel Ţinte |
| |
18:30 |
Pe Baricadă cu Dorel Zăvoianu |
| |
19:30 |
Vitralii cu Eugen Marinoff |
| |
21:00 |
Ghilea Show |
| |
22:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
23:30 |
Retro Zone |
| |
01:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
02:30 |
Pe Baricadă |
| |
03:30 |
Vitralii |
| |
05:00 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
ORA |
PROGRAM - SAMBATA |
| |
06:00 |
Baricada Music |
| |
07:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
08:30 |
Desene animate |
| |
10:00 |
Documentar |
| |
11:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
| |
11:30 |
Fără pleoape la urechi |
| |
12:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
13:30 |
Magic Summer |
| |
15:30 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
16:30 |
Documentar |
| |
17:30 |
Baricada Music |
| |
18:00 |
Aradul de 5 stele |
| |
19:00 |
Magie pe Baricadă cu Cătălin Pintea |
| |
19:30 |
Film Artistic |
| |
21:30 |
Vinovaţii fără vină |
| |
22:30 |
Film documentar |
| |
23:30 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
02:30 |
Vinovaţii fără vină |
| |
03:30 |
Film documentar |
| |
04:30 |
Baricada Music |
| |
ORA |
PROGRAM - DUMINICA |
| |
05:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
06:00 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
07:00 |
Desene animate |
| |
09:00 |
Pâine şi Circ |
| |
10:00 |
Magic Summer |
| |
12:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
13:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
14:00 |
Vitralii |
| |
15:30 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
16:30 |
Retro Zone |
| |
18:30 |
Vinovaţii fără vină |
| |
19:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
20:30 |
Film artistic |
| |
22:30 |
Film documentar |
| |
23:30 |
Film artistic |
| |
01:30 |
Magic Summer |
| |
03:30 |
Film artistic |
COZACONE
HOROSCOP
 |
 |
 |
 |
| Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
 |
 |
 |
 |
| Leu |
Fecioara |
Balanta |
Scorpion |
 |
 |
 |
 |
| Sagetator |
Capricorn |
Varsator |
Pesti |
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|