|
|||
|
DETALII STIRE:
PDL Arad : Falcă şi Tipei îl trezesc la realitate pe Flavius Măduţa „Măduţa şantajează arădenii, condiţionând continuarea investiţiilor de alegerile din decembrie”
Primarul Gheorghe Falcă şi deputatul Lucian Riviş Tipei se arată contrariaţi de aşa-zisele priorităţi ale guvernării Uniunii socialiste, expuse prin vocea „specialistului” Flavius Măduţa. „Acest domn cere votul arădenilor, deşi prin întreaga sa atitudine se dovedeşte un adversar al Aradului. Modul său de gândire este periculos: condiţionează, insinuează şi şantajează arădenii. Dacă arădenii nu vor vota cu USL, investiţiile nu vor continua – aşa reiese din ieşirea mediatică a fostului vameş”, a firmă deputatul Lucian Riviş Tipei. „Toate proiectele expuse, începând cu investiţiile, continuând cu sprijinul pentru sectorul privat şi cu întreaga mascaradă a Guvernului se referă la viitor, al un viitor de după alegerile parlamentare. Îl rog pe domnul Măduţa să se trezească la o realitate actuală: trăim într-un «prezent» al Guvernării USL de patru luni, până în decembrie mai avem un «prezent» de alte trei luni. Minim şapte luni de inactivitate a guvernării, asta e realitatea, iar domnul Măduţa îi duce de nas pe arădeni şi ne povesteşte ce va fi după alegerile din decembrie. Sunt sigur că arădenii nu se vor lăsa păcăliţi de această manipulare electorală”, a completat Lucian Riviş Tipei. La rândul său, Gheorghe Falcă îi readuce aminte lui Flavius Măduţa că vorbele, oricât de ingenios sunt compuse, rămân doar vorbe. „Realitatea este că s-au blocat 307 kilometri de drumuri, din care două drumuri de importanţă maximă pentru judeţul nostru – Arad-Seleuş şi Arad-Felnac – reparaţii de străzi în municipiu şi în alte 41 de localităţi din judeţul Arad. Tot realitate este şi blocarea construirii celor două pasaje rutiere de pe centura Aradului, de la 6 Vânători şi de la drumul Şiriei. Realitate este şi că se continuă lucrările la ambele tronsoane ale autostrăzii Arad-Nădlac, nu cum dezinformează domnul Măduţa”, a afirmat, la rândul său, Gheorghe Falcă. „Am înţeles că mai mulţi lideri ai USL şi-au anunţat prezenţa la diferite şcoli, cu ocazia deschiderii anului şcolar. Sunt curios ce le vor spune profesorilor, de ce Școlile și grădinițele vor primi sume mai mici atât la capitolul „Cheltuieli de funcționare a învățământului” cât și la capitolul „Salarizare” pentru că şi aceasta e o realitate dureroasă, pe care Flavius Măduţa o omite cu bună ştiinţă”, a completat Gheorghe Falcă. Biroul de presă al PDL |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.