|
|||
|
DETALII STIRE:
Desemnarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare de către membrii Biroului Permanent Județean al PDL Arad
Membrii Biroului Permanent Județean al PDL Arad s-au reunit joi, 27 septembrie, pentru a desemna candidații pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Din cei 49 de membri ai Biroului Permanent Județean (5 persoane absente din motive obiective: Iosif Matula-Bruxelles, primarii de la Curtici și Pecica-evenimente în familie, Ioan Ulici-delegație la București, primarul Doina Petri-plecată din țară), la ședința de astăzi au fost prezenți 30. Prin urmare a existat cvorum pentru ca votul să fie legitim. Cu unanimitate de voturi, cei prezenți la ședință au votat pentru ca Organizația municipală să-și desemneze candidații pe cele trei colegii de deputat din municipiu și candidatul pentru Senat, precum și strategia pentru alegerile din toamnă. Al doilea punct de pe ordinea de zi a vizat validarea candidaților pentru colegiile de parlamentari din județ. Cu votul majorității celor prezenți, s-au aprobat următoarele candidaturi: Colegiul 5-Eusebiu Pistru, Colegiu 6-Marius Göndör, Colegiul 7-Iustin Cionca, iar pentru Senat – Gheorghe Feieș (Colegiul nord) și Constantin Traian Igaș (Colegiul sud). Senatorul Constantin Traian Igaș a fost singurul care nu și-a manifestat nicio opțiune de vot (pentru, împotrivă sau abținere) la acest punct. În termen de 10 zile va fi nominalizat și validat și candidatul pentru Colegiul 4 de deputat. În acest sens, a fost desemnată o echipă, care îi are în componență pe Gheorghe Seculici, Gheorghe Falcă, Nicolae Ioțcu și Călin Bibarț, pentru a identifica și nominaliza candidatul cu cele mai mare șanse pentru Colegiul 4. În cursul săptămânii viitoare, va fi convocată o ședință a Biroului Permanent Municipal, urmând ca membrii acestui for să desemneze candidații la alegerile parlamentare pentru colegiile de municipiu. Biroul de Presă al PDL Arad |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.