DETALII STIRE:
USL Arad: Subvenţiile pentru energia termică, victoria societăţii civile şi a opoziţiei
 Vicepreşedintele PSD Flavius Măduţa consideră pozitivă reintroducerea subvenţionării preţului Gigacaloriei. „Mă bucură anunţul făcut de primarul Falcă, este un sprijin esenţial pentru arădeni. USL a depus săptămâna trecută la Consiliul Local Municipal proiectul de hotărâre redactat de ULAL pentru subvenţionarea preţului Gigacaloriei, sper că se va aproba nivelul subvenţiilor cerut de asociaţiile de locatari. Acelaşi proiect a mai fost depus în primăvară, dar majoritatea PDL dirijată de Gheorghe Falcă l-a respins. Sunt convins că răzgândirea lui Gheorghe Falcă are legătură cu proiectul depus de noi, este o victorie a societăţii civile şi a opoziţiei. În octombrie anul trecut, Gheorghe Falcă aprecia că arădenii nu vor avea probleme să îşi plătească facturile. Din păcate, nu a fost aşa. Foarte mulţi arădeni au stat în frig sau au închis caloriferele în unele camere. USL a arătat de mai multe ori că eliminarea subvenţionării preţului Gigacaloriei a fost o măsură incorectă, care a adus foarte mulţi arădeni în pragul disperării. Revenirea la subvenţionarea preţului se impune, până când CET va realiza acele investiţii care pot reduce costul de producţie şi transport. Eliminarea totală a subvenţionării preţului a fost un act de cruzime, pentru că în timp ce arădenii sufereau, administraţia locală şi-a permis nenumărate cheltuieli extravagante. Rămâne acum ca primarul Falcă să le explice arădenilor de ce se pot acorda subvenţii în iarna în care au loc alegeri parlamentare, iar în iernile fără alegeri au fost eliminate subvenţiile? Din punctul nostru de vedere, decizia de revenire la subvenţii este foarte corectă, o susţinem puternic. Trebuie să fim atenţi să nu fie o păcăleală electorală şi să ne trezim anii următori cu noi eliminări de subvenţii din partea lui Gheorghe Falcă şi a PDL” a declarat Flavius Măduţa.
Stirea nu are galerie foto.
|
|
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
| |
ORA |
PROGRAM - LUNI |
| |
04:30 |
Deşteptarea României |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Quantika |
| |
11:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
11:30 |
Baricada Music |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Vitralii |
| |
14:30 |
Baricada Music |
| |
15:00 |
Pe Baricadă |
| |
16:00 |
Fără pleoape la urechi cu Dorin Frandeş |
| |
17:00 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
17:30 |
Comunitatea mea |
| |
18:00 |
În Arenă cu Adrian Creţa |
| |
19:00 |
Aradul de 5 stele cu Daniel Mitre |
| |
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
| |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Pâine şi Circ |
| |
03:00 |
Fără pleoape la urechi |
| |
04:00 |
În Arenă |
| |
05:00 |
Aradul de 5 stele |
| |
ORA |
PROGRAM - MARTI |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Pâine şi Circ |
| |
11:00 |
În Arenă |
| |
11:30 |
Baricada Music |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Conferinţa de presă |
| |
14:00 |
La Graniţele Cunoaşterii |
| |
15:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
15:30 |
Vitralii |
| |
17:00 |
Documentar |
| |
18:00 |
Sufulcă-ţi zilele cu Iulian Leonard |
| |
18:30 |
Mapamond Românesc cu Antoniu Martin |
| |
19:30 |
Comunitatea Mea |
| |
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
| |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
00:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Pâine şi Circ |
| |
03:00 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
04:00 |
Mapamond românesc |
| |
ORA |
PROGRAM - MIERCURI |
| |
05:00 |
Documentar |
| |
06:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Pâine şi Circ |
| |
11:00 |
Pe Baricadă |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
14:00 |
Deşteptarea României |
| |
16:00 |
Conferinţa de presă |
| |
17:00 |
Retro Zone cu Alexandru Chiriţă |
| |
19:00 |
Vinovaţii fără vină cu Daniel Julean |
| |
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
| |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Pâine şi Circ |
| |
03:00 |
Retro Zone |
| |
05:00 |
Vitralii |
| |
ORA |
PROGRAM - JOI |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Pâine şi Circ |
| |
11:00 |
Conferinţa de presă |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Vinovaţii fără vină |
| |
14:00 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
15:00 |
Fără pleoape la urechi |
| |
16:00 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
17:00 |
Deşteptarea României cu Lorin Fortuna |
| |
19:00 |
Timpul - artă şi ştiinţă cu Claudiu Burlan |
| |
19:30 |
Comunitatea mea |
| |
20:00 |
Quantika cu Michael Szellner |
 |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
00:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Quantika |
| |
03:00 |
Deşteptarea României |
| |
ORA |
PROGRAM - VINERI |
| |
05:00 |
Documentar |
| |
06:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea show |
| |
10:00 |
Quantika |
| |
11:00 |
Conferinţa de presă |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
13:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
14:00 |
Deşteptarea României |
| |
16:00 |
Mapamond românesc |
| |
17:00 |
Comunitatea mea |
| |
17:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea cu Minodora Hrimiuc şi Daniel Ţinte |
| |
18:30 |
Pe Baricadă cu Dorel Zăvoianu |
| |
19:30 |
Vitralii cu Eugen Marinoff |
| |
21:00 |
Ghilea Show |
| |
22:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
23:30 |
Retro Zone |
| |
01:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
02:30 |
Pe Baricadă |
| |
03:30 |
Vitralii |
| |
05:00 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
ORA |
PROGRAM - SAMBATA |
| |
06:00 |
Baricada Music |
| |
07:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
08:30 |
Desene animate |
| |
10:00 |
Documentar |
| |
11:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
| |
11:30 |
Fără pleoape la urechi |
| |
12:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
13:30 |
Magic Summer |
| |
15:30 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
16:30 |
Documentar |
| |
17:30 |
Baricada Music |
| |
18:00 |
Aradul de 5 stele |
| |
19:00 |
Magie pe Baricadă cu Cătălin Pintea |
| |
19:30 |
Film Artistic |
| |
21:30 |
Vinovaţii fără vină |
| |
22:30 |
Film documentar |
| |
23:30 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
02:30 |
Vinovaţii fără vină |
| |
03:30 |
Film documentar |
| |
04:30 |
Baricada Music |
| |
ORA |
PROGRAM - DUMINICA |
| |
05:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
06:00 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
07:00 |
Desene animate |
| |
09:00 |
Pâine şi Circ |
| |
10:00 |
Magic Summer |
| |
12:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
13:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
14:00 |
Vitralii |
| |
15:30 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
16:30 |
Retro Zone |
| |
18:30 |
Vinovaţii fără vină |
| |
19:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
20:30 |
Film artistic |
| |
22:30 |
Film documentar |
| |
23:30 |
Film artistic |
| |
01:30 |
Magic Summer |
| |
03:30 |
Film artistic |
COZACONE
HOROSCOP
 |
 |
 |
 |
| Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
 |
 |
 |
 |
| Leu |
Fecioara |
Balanta |
Scorpion |
 |
 |
 |
 |
| Sagetator |
Capricorn |
Varsator |
Pesti |
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|