USL Arad face câteva precizări cu privire la poziţia exprimată de primarul Gheorghe Falcă referitor la Cetatea Aradului. Redarea cetăţii circuitului civil este un obiectiv important al USL, mai mulţi lideri ai PNL sau PSD, printre care Dorel Popa şi Mihai Calimente, au făcut de-a lungul timpului demersuri în acest sens.
În anul 2010, primarul Falcă a semnat cu Guvernul PDL condus de Emil Boc la acea vreme un protocol pentru preluarea Cetăţii de către autorităţile locale. Primarul Falcă s-a angajat să pună la punct unitatea militară din Gai, aflată în conservare şi să construiască aproximativ 250 de apartamente pentru militari. Primarul Falcă estima atunci că în 3 sau 4 ani autorităţile locale vor prelua Cetatea şi că va obţine aproximativ 200 de milioane de euro în 15 ani pentru valorificarea acesteia. „Aşa cum a spus foarte bine cu diferite ocazii domnul Falcă, bugetul este expresia voinţei primarului de a face ceva. După semnarea protocolului în 2010, Gheorghe Falcă a construit încă două bugete de care este foarte mândru: în 2011 şi 2012. În aceste bugete nu a prevăzut nici măcar un leu pentru a onora obligaţiile destul de mari pe care le-a asumat în numele Aradului. Este profund incorect din partea domnului primar să arunce acum vina asupra Guvernului USL. Este regretabil faptul că primarul Aradului îşi petrece timpul exclusiv scormonind subiecte care consideră că vor aduce un profit electoral pentru PDL-ARD. Timp de doi ani şi jumătate a făcut prea puţin din ceea ce şi-a asumat pentru obţinerea Cetăţii.
USL Arad apreciază că recuperarea Cetăţii este un obiectiv care nu trebuie politizat, este exact genul de obiectiv pentru care orice arădean trebuie să lupte. Poate că ideea reconversiei Cetăţii merită inclusiv contractarea unui credit de către municipalitate, în condiţiile în care s-au găsit milioane de euro pentru patinoare sau sisteme de irigaţii, poate necesare, dar mai puţin importante. Cu siguranţă, liderii şi parlamentarii USL vor face demersuri pentru a obţine reconversia Cetăţii în condiţii mai avantajoase decât cele negociate cu Guvernul PDL. Este însă nevoie ca administraţia locală să fie pregătită să facă mai mult decât să ţină discursuri pentru valorificarea Cetăţii” a spus co-preşedintele organizaţiei municipale USL Arad, consilierul municipal Marin Lupaş.
Biroul de presă al USL