|
|||
|
DETALII STIRE:
Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu: Principala preocupare a politicienilor români este să acceadă la bugetul de stat (AFP)
În 23 de ani de democraţie, 'principala preocupare a oamenilor politici români şi a afaceriştilor din jurul lor a fost să acceadă la bugetul de stat pentru a-şi asigura prosperitatea', afirmă fostul ministru al justiţiei Cătălin Predoiu, într-un interviu acordat AFP, care îl prezintă drept ministru independent între anii 2008 şi 2012 şi o personalitate a luptei anticorupţie.
Chiar dacă el consideră 'importantă' promisiunea executivului de centru-stânga de a suplimenta personalul din sistemul judiciar, 'confruntările dintre politică şi justiţie, stagnarea anumitor reforme, precum aplicarea unui nou cod de procedură civilă, vor alimenta criticile', la fel ca şi 'eşecul ridicol al procedurii de nominalizare a procurorului general şi a celui anticorupţie', persoane cheie în lupta împotriva acestui flagel. Candidaţii propuşi de actualul ministru al justiţiei, Mona Pivniceru, au primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, aminteşte AFP. Predoiu deplânge 'refuzul implicit al noilor staruri ale politicii de a accepta recomandările UE' în domeniul justiţiei şi se teme de 'un refuz explicit după alegeri'. Potrivit sondajelor, Uniunea Social-Liberală (USL), coaliţia aflată la putere, ar urma să câştige alegerile, scrie AFP. Ignorând cererile europene, parlamentarii au refuzat recent să-l excludă pe unul dintre colegii lor, recunoscut vinovat de conflict de interese, şi să ridice imunitatea a doi foşti miniştrii, cerută de justiţie.
|
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.