|
|||
|
DETALII STIRE:
Sorin Frunzăverde: Nu cred că un an ajunge pentru revizuirea Constituţiei
Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a declarat, luni seară, că nu crede că se poate face revizuirea Constituţiei în 2013. "Eu cred că nu trebuie să ne grăbim cu orice preţ (cu revizuirea Constituţiei, n.r.), evident că este cât mai bine să aprobăm cât mai repede o nouă Constituţie, dar cred legea fundamentală a statului, prin definiţia ei, este un act foarte, foarte important. Nu cred că de data aceasta trebuie să greşim (...) Cred că România trebuie să aibă o Constituţie care să-i reprezinte pe români, să reprezinte stadiul de dezvoltare al României în acest moment, să reprezinte ceea ce reprezintă astăzi România, stat membru în UE şi NATO, să stabilească odată pentru totdeauna dacă România este republică parlamentară sau republică prezidenţială. (...) Vor trebui să aibă loc importante şi ample dezbateri în Parlament şi între grupările politice. Actul odată plecat din Parlament va trebui să fie supus dezbaterii publice, cu societatea civilă cu organizaţiile profesionale şamd şi în fine ulterior referendumului. Nu cred că un an ajunge, din punctul meu ar fi foarte bine ca un an să fie intervalul de timp în care noi să avem o nouă Constituţie, dar cred că în primul rând trebuie să avem o Constituţie bună, care să reflecte realităţile din România", a declarat Frunzăverde, într-o emisiune la Antena 3. sursa : Amosnews |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.