|
|||
|
DETALII STIRE:
Deputat PSD Flavius Măduţa : Preţul energiei electrice scade cu 4% din luna august
Valorea facturii la electricitate se va diminua în medie cu 4% în august, ca efect al amânării acordării de către stat a unor certificate pentru producătorii de energie regenerabilă. Elementele din OUG 57 care sunt conforme cu legislaţia cadru naţională şi europeană intră în vigoare din 1 iulie. Informaţia a fost prezentată de vicepreşedintele ANRE, Emil Calotă. Astfel, apar primele efecte ale preocupării Guvernului Ponta pentru reducerea preţului utilităţilor suportat de populaţie şi de agenţii economici. Se urmăreşte reducerea impactului social şi economic al liberalizării preţului energiei, convenit în calendarul de negociere cu Uniunea Europeană. Reeşalonarea plăţii certificatelor verzi reduce presiunea asupra consumatorului român, care are un nivel al veniturilor mult sub media din Uniunea Europeană. Este o măsură complementară stabilirii unor subvenţii pentru familiile cu venituri reduse, cele mai afectate de liberalizarea preţului energiei. Deputat PSD Flavius Măduţa.
Informaţie suplimentară OUG 57 emisă în luna iunie eşalonează plata certificatelor verzi către producătorii de energie regenerabilă, panâ în 2017, restul urmând să le fie transmise eşalonat din 2018. Certificatele verzi reprezintă ajutorul acordat de stat producţiei de energie din surse regenerabile şi sunt plătite prin facturi de toţi consumatorii de energie din România. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.