Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Duminica, 16 Februarie, 2025
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Victor Ponta: Sunt pentru regiunea Bucovina, dacă tot am copilărit aici. Actualele regiuni sunt prea mari

Categorie stire Politic | Autor stire Alecu | Data publicare Vineri, 16 August, 2013 | Nr. accesari stire 816 ori | Comentarii stire 1 comentarii

Victor Ponta: Sunt pentru regiunea Bucovina, dacă tot am copilărit aici. Actualele regiuni sunt prea mari

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Suceava, că susţine înfiinţarea regiunii Bucovina şi a arătat că formula cu cele opt actuale regiuni de dezvoltare nu este cea mai bună, pentru că sunt prea mari pentru standardele europene.

Întrebat într-o conferinţă de presă dacă susţine înfiinţarea regiunii Bucovina, Ponta a răspuns afirmativ.

"Dacă tot am copilărit în Bucovina, sunt pentru. De fapt, regiunea Bucovina ar fi frumoasă o microregiune europeană Bucovina. Dacă tot se semnează acordul de asociere cu Ucraina, în noiembrie, la Vilnius, poate că facem o microregiune europeană, Bucovina adevărată, Bucovina întreagă. În rest, în momentul în care vom ajunge anul viitor să vorbim de regiuni, vedem care este soluţia cea mai sustenabilă, însă mesajul dat prin Direcţia Regională Antifraudă la Suceava e un mesaj de sprijin pentru judeţ şi pentru această regiune", a spus Victor Ponta.

Premierul a spus că, în ultima perioadă, s-au analizat mai multe variante privind regionalizarea, arătând că cele opt actuale regiuni de dezvoltare sunt prea mari, dar judeţele sunt prea mici.

"Am tot analizat, pentru că, realmente, trebuie să măsurăm de zece ori înainte să tăiem o dată şi am tot analizat şi cred că formula cu cele opt regiuni de dezvoltare nu este cea mai bună formulă, dar nu ştiu să vă spun în acest moment că trebuie să fie 10, trebuie să fie 12. Într-adevăr, cele opt actuale sunt mult prea mari. Judeţele sunt prea mici, însă cele opt regiuni actuale sunt mult prea mari pentru standardele europene şi probabil că una din variantele posibile e să avem 10 sau 12, dar nu vreau să intru în detalii pentru că imediat apar geloziile locale. Să nu ajungem să facem 41 de regiuni", a spus Victor Ponta.

El a mai arătat că fiecare regiune va avea Curte de Apel şi, de asemenea, ca 99% din procese să se finalizeze la curţile de apel pentru a se degreva Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Nu ştiu cum va arăta în final harta regiunilor din România, e o decizie pe care nu pot să o iau doar eu ca prim-ministru, o va lua Parlamentul României. Cred însă într-o dezvoltare echilibrată. Nu cred că totul trebuie strâns într-un singur mare oraş, indiferent care este acesta şi cred că România trebuie să se dezvolte cât mai echilibrat posibil", a mai declarat Victor Ponta.

El consideră că la regiuni vor trebui să fie transferate cât mai multe atribuţii care acum sunt la nivelul ministerelor.

"Tot ce ţine de Ministerul Muncii, de exemplu, şomajul, pensiile, tot ce ţine de educaţie, sănătatea, toate celelalte trebuie să meargă spre regiuni", a spus Ponta.

El a spus că este un prim-ministru care consideră că la Bucureşti trebuie să rămână cât mai puţin - politica externă, armata, justiţia, reglementarea şi controlul.

"Restul activităţilor, cât mai puţin la Bucureşti şi cât mai mult în teritoriu", a adăugat premierul.

Victor Ponta a mai spus că o decizie privind organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei urmează să fie luată de USL în 31 august.

"La sfârşitul acestei luni şi PSD şi PNL şi PC avem reuniunile noastre după care, în 31 august, ne întâlnim în USL cu grupurile parlamentare şi conducerile politice. Decizia o luăm în 31 august. Nu mă antepronunţ, nu am pretenţia că ceea ce cred eu se va şi întâmpla, dar sincer, eu sunt de părere că cel mai bun moment pentru referendumul pentru modificarea Constituţiei este odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, moment în care cvorumul este de 30 la sută", a spus Ponta, care a subliniat că este o opinie personală.

Totodată, el a arătat că în aceste condiţii este mai mult de un an de discuţii asupra modificărilor Constituţiei şi nu va mai putea nimeni să spună că nu au fost dezbateri pentru o perioadă îndelungată.



share - facebook    share - twitter
PETRU IOSIPESCU a postat: Luni, 19 August, 2013, 10:36 urmatorul comentariu:
Buna ziua! Ma numesc Petru Iosipescu, sunt din Iasi, am 58 de ani, nu am un loc de munca si vreu sa devin colaborator la ziarul Baricada. Spre confirmare va trimit o nota din CV-ul meu: Sunt absolvent al Facultatii de Automatizari din Iasi, din 1997, sunt absolvent al Facultatii de Jurnalism si Relatii Publice Moldova din Iasi si din acelasi an am inceput activitatea jurnalistica la Monitorul de Iasi (actualul Ziar de Iasi), am fost editorialist la Evenimentul de Moldova, Lumea Iesianului, Jurnalul de est si IASI PLUS. Am mai lucrat la revista Metropolis. Am colaborat cu Ziare.ro si Ziare.com, dar din diferite motive, contractele au incetat. Vreau sa colaborez cu ziarul dvs pe rubrica editorial/opinii. Adresa mea de mail: petru.iosipescu@yahoo.com Daca mai aveti nevoie de ceva, va stau la dispozitie. Petru Iosipescu
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - DUMINICA
  05:00 Baricadaţi în voie bună
  06:00 La graniţele cunoaşterii
  07:00 Desene animate
  09:00 Pâine şi Circ
ACUMA LA TV 10:00 Magic Summer
  12:00 Baricadaţi în voie bună
  13:00 Magie pe Baricadă
  14:00 Vitralii
  15:30 La graniţele cunoaşterii
  16:30 Retro Zone
  18:30 Vinovaţii fără vină
  19:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  20:30 Film artistic
  22:30 Film documentar
  23:30 Film artistic
  01:30 Magic Summer
  03:30 Film artistic
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta