|
|||
|
DETALII STIRE:
Ioan Cristina, despre PDL: „Tot ce se întâmplă acum cu pasajele, cu autostrada Arad - Nădlac şi drumurile judeţene li se datorează”
Senatorul Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL, a reacţionat, într-o conferinţă de presă, la criticile repetate pe care PDL le-a adus USL la Arad. „Observăm că, la Arad, democrat liberalii se comportă de parcă ar fi în campanie electorală. Trecând peste criticile lor, mereu aceleaşi, de care cred că s-a plictisit deja toată lumea, vreau să le reamintesc că tot ce se întâmplă acum cu pasajele, cu autostrada Arad - Nădlac şi drumurile judeţene li se datorează. Din cauza neregulilor descoperite în aceste cazuri s-au oprit lucrările, din cauza modului de atribuire a contractelor s-a stopat PNDI la nivelul întregii ţări. Acesta este adevărul iar noi încercăm acum să îndreptăm lucrurile. Şi vom reuşi până la urmă, numai că nu este chiar atât de uşor să repari ce au stricat alţii”, a declarat senatorul Ioan Cristina. Acesta a amintit că în USL există preocupări pentru continuarea lucrărilor la pasajele de pe centura Aradului. „Am făcut deja propunerea ca acestea să treacă pe finanţare europeană, fapt care ar putea duce la începerea şi finalizarea lucrărilor într-un interval de câteva luni”, a precizat Ioan Cristina. Senatorul s-a implicat şi în ceea ce priveşte drumurile Arad – (Şiria) – Seleuş şi Arad – Felnac, adresând o interpelare guvernului în care a cerut găsirea unei formule care să permită începerea cât mai grabnică a lucrărilor. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.