Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Marti, 18 Februarie, 2025
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

PSD Arad : Guvernul a alocat bani pentru reabilitarea termică a blocurilor din Arad

Categorie stire Politic | Autor stire Alecu | Data publicare Miercuri, 22 Octombrie, 2014 | Nr. accesari stire 1000 ori | Comentarii stire 0 comentarii

PSD Arad : Guvernul a alocat bani pentru reabilitarea termică a blocurilor din Arad

Aradul a primit de la Guvern noi sume de bani pentru reabilitarea termică a blocurilor. Astfel, în 16 octombrie, viceprim-ministrul Liviu Dragnea a emis un Ordin (nr. 1914) privind modificarea anexelor 1 şi 2 la Ordinul Nr. 785 din 21 mai 2014 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu finanţare în anul 2014. Conform noii anexe, pentru Arad totalul creditelor bugetare alocate pentru anul 2014 creşte de la 50.000 lei la 434.698,79 lei. În program sunt cuprinse la Arad 26 de blocuri cu 682 de apartamente. „Guvernul Ponta investeşte în soluţii care reduc costurile de încălzire pentru populaţie, care permit economisirea energiei. Demonstrăm din nou că Aradul primeşte sprijin din partea Guvernului, în măsura în care are proiecte viabile şi eligibile. Trebuie să remarcăm că ordinul vicepremierului Dragnea este emis cu o zi înainte de vizita primului ministru Victor Ponta la Arad şi cu o zi înainte ca Gheorghe Falcă să acuze Guvernul că nu alocă bani pentru reabilitarea termică a imobilelor. Ori Gheorghe Falcă este prea ocupat cu campania electorală şi nu ştie câţi bani primeşte Aradul, ori minte cu privire la alocările guvernamentale. În final, ceea ce este important este că aproape 700 de familii din Arad au primit un sprijin din partea Guvernului. Reamintesc că anul trecut în luna octombrie s-au alocat peste 300 000 de lei în acest program. În altă ordine de idei, este bine că primarul Falcă a convocat Consiliul Local Municipal pentru a aloca bani CET-ului. Este un prim pas necesar pentru ca arădenii să treacă peste iarnă cu bine. Întrebările pe care i le-am adresat primarului Falcă rămân însă valabile: unde sunt banii încasaţi de la populaţie? De ce nu s-a intervenit până când s-au acumulat datorii uriaşe? De ce nu s-au alocat bani la rectificarea bugetară din august şi s-a aşteptat executarea silită a CET-ului?”, a spus deputatul PSD Flavius Măduţa.

Informaţie suplimentară

În programul de creştere a performanţei energetice a blocurilor de locuinţe asociaţiile de locatari plătesc 20% din costul total al lucrărilor de reabilitare. Restul de 80% este asigurat de la bugetul de stat şi cel local. Cele 20% din totalul lucrării de reabilitare se împart între toţi proprietarii, fiecăruia revenindu-i o cotă parte în funcţie de cota parte indiviză a fiecărui proprietar. În cazul în care asociaţia, unul sau mai mulţi proprietari nu îşi pot achita partea ce le revine, primăria locală poate prelua parţial sau integral costurile şi poate decide modul în care se va recupera ulterior suma de bani. 80% din costul reabilitării termice este asigurat astfel: 50% de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, în limita fondurilor aprobate anual pentru Programul de reabilitare termică şi 30% de la bugetul local, în limita fondurilor aprobate anual pentru Programul de reabilitare termică.

 

   Biroul de presă PSD Arad



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - MARTI
  06:30 Naşul
  09:00 Ghilea Show
  10:00 Pâine şi Circ
  11:00 În Arenă
  11:30 Baricada Music
  12:00 Ghilea Show
  13:00 Conferinţa de presă
  14:00 La Graniţele Cunoaşterii
  15:00 Magie pe Baricadă
  15:30 Vitralii
  17:00 Documentar
ACUMA LA TV 18:00 Sufulcă-ţi zilele cu Iulian Leonard
  18:30 Mapamond Românesc cu Antoniu Martin
  19:30 Comunitatea Mea
  20:00 Pâine şi Circ cu Adrian Creţa
  21:00 Ghilea Show cu Sorin Ghilea
  22:00 Naşul cu Radu Moraru
  00:30 Timpul - artă şi ştiinţă
  01:00 Ghilea Show
  02:00 Pâine şi Circ
  03:00 La graniţele cunoaşterii
  04:00 Mapamond românesc
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta