|
|||
|
DETALII STIRE:
Sondaj Public-Affairs: Peste jumătate dintre români merg la referendum; 65,8% vor vota pentru demitere
Peste jumătate dintre români se vor prezenta la urne la referendumul din 29 iulie, iar mai mult de 65% vor vota pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, relevă un sondaj Public-Affairs, realizat în perioada 24 - 26 iulie, transmis vineri AGERPRES. Potrivit cercetării sociologice, prezenţa estimată la vot pentru populaţia rezidentă în România este de 63%. Prezenţa estimată la vot din listele electorale este de 52,5%. 65,8% dintre subiecţi au declarat că vor vota 'da' la referendum, în timp ce 8,2% susţin că vor vota împotriva demiterii lui Traian Băsescu, iar 26% din cei intervievaţi nu s-au decis cum vor vota. Un procent de 80% dintre subiecţi s-au declarat foarte nemulţumiţi (45%) şi destul de nemulţumiţi (35%) de activitatea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte, în timp ce doar 17% sunt destul de mulţumiţi şi 3% - foarte mulţumiţi de acesta. De asemenea, 95,7% dintre respondenţi au declarat că recomandarea PDL de boicotare a referendumului şi neparticipare la vot a fost luată doar pentru a evita demiterea lui Traian Băsescu, în timp ce doar 4,3% au susţinut că este o decizie în interesul României. Sondajul, realizat de Public-Affairs, în perioada 24 - 26 iulie, are o marjă de eroare de plus/ minus 2,75% (la un interval de încredere de 95%) şi a fost realizat pe un eşantion de 1.273 de subiecţi de 18 ani şi peste, eşantion probabilistic, multistadial, stratificat, pe baza rezultatelor provizorii ale recensământului populaţiei şi locuinţelor 2011, precum şi a datelor INS privind populaţia. Sondajul a fost realizat din surse interne ale Public-Affairs, prin metoda CATI. |
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
COZACONE
HOROSCOP
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.