DETALII STIRE:
Start în Raliul Aradului
 Astăzi ia startul etapa a 6-a a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, respectiv Raliul Aradului. Vineri e ziua shakedown-ului, la Frumuşeni, startul festiv fiind programat de la ora 19, în faţa Palatului Administrativ. Sâmbătă au loc probele speciale 1-10, pentru ca duminică să aibă loc o probă specială şi alte două super speciale. Festivitatea de premiere are loc la ora 16 în faţa Primăriei. Raliul Aradului Atrium 2013 adună la start 44 piloţi reprezentând: Franţa, Italia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi România. Vor exista 13 probe superspeciale, care vor însuma 145 Km, suprafaţa predominantă a raliului fiind 98% macadam, unde echipajele înscrise vor lupta pentru puncte, Raliul Aradului având un coeficient de 1,2, cel mai ridicat din ultimele patru etape rămase de disputat în acest sezon. De la linia de start nu vor lipsi ocupanţii primelor 10 locuri în clasamentul general: Francois Delacourt (Franţa), David Botka (Ungaria), Vali Porcişteanu, Marco Tempestini, Edwin Keleti, Dan Gîrtofan, Gergo Szabo (Ungaria), Bogdan Marişca, Alex Filip şi Simone Tempestini. De asemenea, FederaţiaInternaţională de Automobilism (FIA) va monitoriza organizarea, securitatea şi imaginea competiţiei pe patru roţi, în vederea includerii în calendarul oficial al Campionatului European (ERC) 2015. Nu în ultimul rând de remarcat că Mihai Leu revine la volanul unei maşini de raliu, şi va pilota o maşină de deschidere, la fel ca şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă.
Stirea nu are galerie foto.
|
|
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
|
ORA |
PROGRAM - LUNI |
|
04:30 |
Deşteptarea României |
|
06:30 |
Naşul |
|
09:00 |
Ghilea Show |
|
10:00 |
Quantika |
|
11:00 |
Magie pe Baricadă |
|
11:30 |
Baricada Music |
|
12:00 |
Ghilea Show |
|
13:00 |
Vitralii |
|
14:30 |
Baricada Music |
|
15:00 |
Pe Baricadă |
|
16:00 |
Fără pleoape la urechi cu Dorin Frandeş |
|
17:00 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
|
17:30 |
Comunitatea mea |
|
18:00 |
În Arenă cu Adrian Creţa |
|
19:00 |
Aradul de 5 stele cu Daniel Mitre |
|
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
|
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
|
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
|
01:00 |
Ghilea Show |
|
02:00 |
Pâine şi Circ |
|
03:00 |
Fără pleoape la urechi |
|
04:00 |
În Arenă |
|
05:00 |
Aradul de 5 stele |
|
ORA |
PROGRAM - MARTI |
|
06:30 |
Naşul |
|
09:00 |
Ghilea Show |
|
10:00 |
Pâine şi Circ |
|
11:00 |
În Arenă |
|
11:30 |
Baricada Music |
|
12:00 |
Ghilea Show |
|
13:00 |
Conferinţa de presă |
|
14:00 |
La Graniţele Cunoaşterii |
|
15:00 |
Magie pe Baricadă |
|
15:30 |
Vitralii |
|
17:00 |
Documentar |
|
18:00 |
Sufulcă-ţi zilele cu Iulian Leonard |
|
18:30 |
Mapamond Românesc cu Antoniu Martin |
|
19:30 |
Comunitatea Mea |
|
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
|
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
|
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
|
00:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
|
01:00 |
Ghilea Show |
|
02:00 |
Pâine şi Circ |
 |
03:00 |
La graniţele cunoaşterii |
|
04:00 |
Mapamond românesc |
|
ORA |
PROGRAM - MIERCURI |
|
05:00 |
Documentar |
|
06:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
|
06:30 |
Naşul |
|
09:00 |
Ghilea Show |
|
10:00 |
Pâine şi Circ |
|
11:00 |
Pe Baricadă |
|
12:00 |
Ghilea Show |
|
14:00 |
Deşteptarea României |
|
16:00 |
Conferinţa de presă |
|
17:00 |
Retro Zone cu Alexandru Chiriţă |
|
19:00 |
Vinovaţii fără vină cu Daniel Julean |
|
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
|
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
|
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
|
01:00 |
Ghilea Show |
|
02:00 |
Pâine şi Circ |
|
03:00 |
Retro Zone |
|
05:00 |
Vitralii |
|
ORA |
PROGRAM - JOI |
|
06:30 |
Naşul |
|
09:00 |
Ghilea Show |
|
10:00 |
Pâine şi Circ |
|
11:00 |
Conferinţa de presă |
|
12:00 |
Ghilea Show |
|
13:00 |
Vinovaţii fără vină |
|
14:00 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
|
15:00 |
Fără pleoape la urechi |
|
16:00 |
La graniţele cunoaşterii |
|
17:00 |
Deşteptarea României cu Lorin Fortuna |
|
19:00 |
Timpul - artă şi ştiinţă cu Claudiu Burlan |
|
19:30 |
Comunitatea mea |
|
20:00 |
Quantika cu Michael Szellner |
|
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
|
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
|
00:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
|
01:00 |
Ghilea Show |
|
02:00 |
Quantika |
|
03:00 |
Deşteptarea României |
|
ORA |
PROGRAM - VINERI |
|
05:00 |
Documentar |
|
06:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
|
06:30 |
Naşul |
|
09:00 |
Ghilea show |
|
10:00 |
Quantika |
|
11:00 |
Conferinţa de presă |
|
12:00 |
Ghilea Show |
|
13:00 |
Magie pe Baricadă |
|
13:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
|
14:00 |
Deşteptarea României |
|
16:00 |
Mapamond românesc |
|
17:00 |
Comunitatea mea |
|
17:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea cu Minodora Hrimiuc şi Daniel Ţinte |
|
18:30 |
Pe Baricadă cu Dorel Zăvoianu |
|
19:30 |
Vitralii cu Eugen Marinoff |
|
21:00 |
Ghilea Show |
|
22:00 |
Baricadaţi în voie bună |
|
23:30 |
Retro Zone |
|
01:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
|
02:30 |
Pe Baricadă |
|
03:30 |
Vitralii |
|
05:00 |
La graniţele cunoaşterii |
|
ORA |
PROGRAM - SAMBATA |
|
06:00 |
Baricada Music |
|
07:00 |
Baricadaţi în voie bună |
|
08:30 |
Desene animate |
|
10:00 |
Documentar |
|
11:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
|
11:30 |
Fără pleoape la urechi |
|
12:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
|
13:30 |
Magic Summer |
|
15:30 |
La graniţele cunoaşterii |
|
16:30 |
Documentar |
|
17:30 |
Baricada Music |
|
18:00 |
Aradul de 5 stele |
|
19:00 |
Magie pe Baricadă cu Cătălin Pintea |
|
19:30 |
Film Artistic |
|
21:30 |
Vinovaţii fără vină |
|
22:30 |
Film documentar |
|
23:30 |
Baricadaţi în voie bună |
|
02:30 |
Vinovaţii fără vină |
|
03:30 |
Film documentar |
|
04:30 |
Baricada Music |
|
ORA |
PROGRAM - DUMINICA |
|
05:00 |
Baricadaţi în voie bună |
|
06:00 |
La graniţele cunoaşterii |
|
07:00 |
Desene animate |
|
09:00 |
Pâine şi Circ |
|
10:00 |
Magic Summer |
|
12:00 |
Baricadaţi în voie bună |
|
13:00 |
Magie pe Baricadă |
|
14:00 |
Vitralii |
|
15:30 |
La graniţele cunoaşterii |
|
16:30 |
Retro Zone |
|
18:30 |
Vinovaţii fără vină |
|
19:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
|
20:30 |
Film artistic |
|
22:30 |
Film documentar |
|
23:30 |
Film artistic |
|
01:30 |
Magic Summer |
|
03:30 |
Film artistic |
COZACONE
HOROSCOP
 |
 |
 |
 |
Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
 |
 |
 |
 |
Leu |
Fecioara |
Balanta |
Scorpion |
 |
 |
 |
 |
Sagetator |
Capricorn |
Varsator |
Pesti |
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|