DETALII STIRE:
Învinşi în ultima secundă: FC Bihor - UTA 2-1
 Cu toată nebunia prin care a trecut în ultimele luni UTA a fost aproape de un rezultat pozitiv la debutul în noul sezon în Liga a 2-a. La Oradea, noul antrenor, Eugen Trică, a început cu: Oberhauser – M. Roman, Țabără, G. Neagu, Oltean – Marcu, Popescu – Firțulescu, Bîrză, Monac – Sălăjan. Pe bancă şi-au găsit loc: Horvath – Zanardini, Ardelean, Apostu, Surugiu, Tecsi, Zaluschi. Până în minutul 21 arădenii s-au apărat exact, doar că în acel moment un contraatac rapid al gazdelor s-a încheiat cu reuşita lui Sfârlea. Orădenii au încercat să-i mărească avantajul, au ratat 2 ocazii, dar în minutul 37 cornerul executat de Firţulescu l-a găsit pe Sălăjan care a egalat situaţia. Din păcate cu 2 minute înainte de finalul primului mitan Marcu de la arădeni avea să fie eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. Pe fondul avantajului numeric gazdele au dominat repriza secundă, dar arădenii păreau că deţin secretul defensivei precise. Se părea că meciul se îndreaptă spre remiză, însă în minutul 93 greşeala portarului Oberhauser s-a transformat în gol pentru orădeni, marcat de Lupu. Se termină 2-1 pentru FC Bihor, cu regretul imens pentru punctul ratat de arădeni în prelungiri.
Stirea nu are galerie foto.
|
|
EUROSILVER ARAD
Program Baricada TV
| |
ORA |
PROGRAM - LUNI |
| |
04:30 |
Deşteptarea României |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Quantika |
| |
11:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
11:30 |
Baricada Music |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Vitralii |
| |
14:30 |
Baricada Music |
| |
15:00 |
Pe Baricadă |
| |
16:00 |
Fără pleoape la urechi cu Dorin Frandeş |
| |
17:00 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
17:30 |
Comunitatea mea |
| |
18:00 |
În Arenă cu Adrian Creţa |
| |
19:00 |
Aradul de 5 stele cu Daniel Mitre |
| |
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
| |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Pâine şi Circ |
| |
03:00 |
Fără pleoape la urechi |
| |
04:00 |
În Arenă |
| |
05:00 |
Aradul de 5 stele |
| |
ORA |
PROGRAM - MARTI |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Pâine şi Circ |
| |
11:00 |
În Arenă |
| |
11:30 |
Baricada Music |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Conferinţa de presă |
| |
14:00 |
La Graniţele Cunoaşterii |
| |
15:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
15:30 |
Vitralii |
| |
17:00 |
Documentar |
| |
18:00 |
Sufulcă-ţi zilele cu Iulian Leonard |
| |
18:30 |
Mapamond Românesc cu Antoniu Martin |
| |
19:30 |
Comunitatea Mea |
| |
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
| |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
00:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Pâine şi Circ |
| |
03:00 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
04:00 |
Mapamond românesc |
| |
ORA |
PROGRAM - MIERCURI |
| |
05:00 |
Documentar |
| |
06:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Pâine şi Circ |
| |
11:00 |
Pe Baricadă |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
14:00 |
Deşteptarea României |
| |
16:00 |
Conferinţa de presă |
| |
17:00 |
Retro Zone cu Alexandru Chiriţă |
| |
19:00 |
Vinovaţii fără vină cu Daniel Julean |
| |
20:00 |
Pâine şi Circ cu Adrian Creţa |
| |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Pâine şi Circ |
| |
03:00 |
Retro Zone |
| |
05:00 |
Vitralii |
| |
ORA |
PROGRAM - JOI |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea Show |
| |
10:00 |
Pâine şi Circ |
| |
11:00 |
Conferinţa de presă |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Vinovaţii fără vină |
 |
14:00 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
15:00 |
Fără pleoape la urechi |
| |
16:00 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
17:00 |
Deşteptarea României cu Lorin Fortuna |
| |
19:00 |
Timpul - artă şi ştiinţă cu Claudiu Burlan |
| |
19:30 |
Comunitatea mea |
| |
20:00 |
Quantika cu Michael Szellner |
| |
21:00 |
Ghilea Show cu Sorin Ghilea |
| |
22:00 |
Naşul cu Radu Moraru |
| |
00:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
01:00 |
Ghilea Show |
| |
02:00 |
Quantika |
| |
03:00 |
Deşteptarea României |
| |
ORA |
PROGRAM - VINERI |
| |
05:00 |
Documentar |
| |
06:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
| |
06:30 |
Naşul |
| |
09:00 |
Ghilea show |
| |
10:00 |
Quantika |
| |
11:00 |
Conferinţa de presă |
| |
12:00 |
Ghilea Show |
| |
13:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
13:30 |
Timpul - artă şi ştiinţă |
| |
14:00 |
Deşteptarea României |
| |
16:00 |
Mapamond românesc |
| |
17:00 |
Comunitatea mea |
| |
17:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea cu Minodora Hrimiuc şi Daniel Ţinte |
| |
18:30 |
Pe Baricadă cu Dorel Zăvoianu |
| |
19:30 |
Vitralii cu Eugen Marinoff |
| |
21:00 |
Ghilea Show |
| |
22:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
23:30 |
Retro Zone |
| |
01:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
02:30 |
Pe Baricadă |
| |
03:30 |
Vitralii |
| |
05:00 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
ORA |
PROGRAM - SAMBATA |
| |
06:00 |
Baricada Music |
| |
07:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
08:30 |
Desene animate |
| |
10:00 |
Documentar |
| |
11:00 |
Sufulcă-ţi zilele |
| |
11:30 |
Fără pleoape la urechi |
| |
12:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
13:30 |
Magic Summer |
| |
15:30 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
16:30 |
Documentar |
| |
17:30 |
Baricada Music |
| |
18:00 |
Aradul de 5 stele |
| |
19:00 |
Magie pe Baricadă cu Cătălin Pintea |
| |
19:30 |
Film Artistic |
| |
21:30 |
Vinovaţii fără vină |
| |
22:30 |
Film documentar |
| |
23:30 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
02:30 |
Vinovaţii fără vină |
| |
03:30 |
Film documentar |
| |
04:30 |
Baricada Music |
| |
ORA |
PROGRAM - DUMINICA |
| |
05:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
06:00 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
07:00 |
Desene animate |
| |
09:00 |
Pâine şi Circ |
| |
10:00 |
Magic Summer |
| |
12:00 |
Baricadaţi în voie bună |
| |
13:00 |
Magie pe Baricadă |
| |
14:00 |
Vitralii |
| |
15:30 |
La graniţele cunoaşterii |
| |
16:30 |
Retro Zone |
| |
18:30 |
Vinovaţii fără vină |
| |
19:30 |
Ţinta noastră: Sănătatea |
| |
20:30 |
Film artistic |
| |
22:30 |
Film documentar |
| |
23:30 |
Film artistic |
| |
01:30 |
Magic Summer |
| |
03:30 |
Film artistic |
COZACONE
HOROSCOP
 |
 |
 |
 |
| Berbec |
Taur |
Gemeni |
Rac |
 |
 |
 |
 |
| Leu |
Fecioara |
Balanta |
Scorpion |
 |
 |
 |
 |
| Sagetator |
Capricorn |
Varsator |
Pesti |
Înţeleptarea României
Ghilea Show
PARTENERI
|