Ziar Baricada
Baricada - Twitter
Baricada - Facebook
Baricada - Yahoo Messenger
CHAT - Baricada TV
 
Sambata, 18 Ianuarie, 2025
Baricada TV
Ziarul Baricada
Baricada FM
DETALII STIRE:

Iohannis salută progresele din raportul MCV identificate de Comisia Europeană

Categorie stire Stirea zilei | Autor stire Alecu | Data publicare Miercuri, 28 Ianuarie, 2015 | Nr. accesari stire 1700 ori | Comentarii stire 0 comentarii

Iohannis salută progresele din raportul MCV identificate de Comisia Europeană

Președintele Klaus Iohannis salută progresele din raportul MCV identificate de Comisia Europeană  şi, în același timp, ia notă de observațiile critice formulate în acest raport, potrivit unui mesaj al Administrației Prezidențiale.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, salută faptul că acest raport este unul predominant pozitiv, care arată că progresele identificate de Comisia Europeană în raportul precent s-au consolidat semnificativ. Preşedintele României ia notă de faptul că acest raport este al doilea consecutiv pozitiv, progresele ţării noastre în îndeplinirea obiectivelor MCV înscriindu-se pe o linie evident ascendentă”, se arată în mesajul Administrației.

”Domnul Președinte Klaus Iohannis consideră că prin concluziile raportului se evidenţiază faptul că obiectivele majore ale reformei justiţiei şi luptei împotriva corupţiei sunt, în mare măsură, asumate la nivelul societăţii româneşti, iar schimbările intervenite indică semne de sustenabilitate. Preşedintele României salută concluziile raportului care arată că activitatea principalelor instituţii judiciare şi de integritate în combaterea corupţiei a înregistrat o dinamică impresionantă şi a generat o încredere sporită a publicului în justiţie. De asemenea, domnul Preşedinte Iohannis apreciază constatările făcute de Comisia Europeană cu privire la profesionalismul sporit din sistemul judiciar românesc şi cu privire la voinţa de a proteja independenţa justiţiei într-o manieră mai consistentă”, se arată în mesaj.

Iohannis, ia notă, pe de altă parte, de observaţiile critice formulate în raport, printre care cele referitoare la reticenţa din partea Parlamentului de a aplica decizii finale ale Curţii Constituţionale, la utilizarea frecventă a ordonanţelor de urgenţă, la respingerea de către Parlament a unor cereri de ridicare a imunităţii pentru parlamentari, fără criterii obiective în acest sens, la lipsa unor reguli clare care să asigure aplicarea rapidă a prevederilor constituţionale privind suspendarea miniştrilor sub acuzare sau a parlamentarilor care fac obiectul unei decizii negative de integritate sau a unei condamnări de corupţie, la expunerea la corupţie şi conflicte de interese a procedurilor de achiziţii publice.

De asemenea, președintele notează recomandările Comisiei Europene menite să asigure consolidarea procesului de reformă şi consideră că este nevoie de continuarea eforturilor pentru a asigura evoluția ireversibilă a reformelor în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei, în primul rând în beneficiul societăţii româneşti şi al cetăţenilor români.

”Garantarea statului de drept, a independenței justiției, precum și sprijinirea luptei împotriva corupției reprezintă priorități majore ale mandatului domnului Președinte Klaus Iohannis”, potrivit Administrației Prezidențiale.



share - facebook    share - twitter
Nu sunt comentarii.
EUROSILVER ARAD
Arhiva Video - Baricada TV
Program Baricada TV
  ORA PROGRAM - SAMBATA
  06:00 Baricada Music
  07:00 Baricadaţi în voie bună
  08:30 Desene animate
  10:00 Documentar
  11:00 Sufulcă-ţi zilele
  11:30 Fără pleoape la urechi
  12:30 Ţinta noastră: Sănătatea
  13:30 Magic Summer
  15:30 La graniţele cunoaşterii
  16:30 Documentar
  17:30 Baricada Music
  18:00 Aradul de 5 stele
  19:00 Magie pe Baricadă cu Cătălin Pintea
  19:30 Film Artistic
  21:30 Vinovaţii fără vină
  22:30 Film documentar
ACUMA LA TV 23:30 Baricadaţi în voie bună
  02:30 Vinovaţii fără vină
  03:30 Film documentar
  04:30 Baricada Music
COZACONE
  oferit de: curs-valutar-bnr.ro
HOROSCOP
Berbec Taur Gemeni Rac
Leu Fecioara Balanta Scorpion
Sagetator Capricorn Varsator Pesti
Înţeleptarea României
Înţeleptarea României
Ghilea Show
Ghilea Show
PARTENERI
ARQ.RO - Stiri, Arad, Politica, Sport, Timp Liber ...
AMOSNEWS - Agentie independenta de presa

Acest site foloseste cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica datelor confidentiale si dorim sa confirmi acordul tau.

Accepta